Într-un interviu recent acordat pentru Cotidianul, analistul politic român Dan Dungaciu vorbea în termeni extrem de duri despre ultimele matrapazlâcuri ale guvernării de la Chișinău. N-ar fi rău dacă interviul ar fi citit și pe la București, pentru că fără de susținerea necondiționată a guvernării de acolo, acordată lui Plahotniuc în ultimii ani, situația cu siguranță ar fi stat altfel astăzi la Chișinău.

Explicând cam ce ar însemna legile amnistiei fiscale și a cetățeniei prin investiții pentru securitatea acestei zone a Europei, Dungaciu afirma că „este ca și cum ai detona o bombă în biroul Departamentului de Stat care se ocupă de Republica Moldova”. Cu alte cuvinte, Moldova ar deveni o veritabilă spălătorie de bani în centrul Europei, chiar la frontiera NATO și UE. Nu că nu ar fi fost până acum, pentru că știm bine deja de zecile de miliarde de bani rusești sifonați pe aici. Doar că de acum spălătoria ar deveni absolut legală.

Sigur că noi aici, la Chișinău, vorbim despre aceste lucruri de ceva vreme. Că am cam fost ignorați până ce Plahotniuc a trecut orice limită a imaginabilului este altă problemă. Întrebarea care apare acum este dacă Departamentul de Stat al SUA, unde este pe cale să „detoneze” Plahotniuc „bomba”, va acționa în vreun fel pentru a opri acest dezastru în care ne-am pomenit la Chișinău.

Am văzut că ieri ambasadorul James Pettit a avut întrevederi cu președintele Igor Dodon și ministrul Economiei Chiril Gaburici.

Cu Dodon a discutat despre ambasada care ar urma să fie construită pe locul Stadionului Republican, dar și despre amnistia fiscală, în legătură cu care Pettit și-a „expus îngrijorarea”, potrivit unui comunicat al Președinției. Zău că e un pic ironic ca ambasadorul SUA să ajungă să-și exprime îngrijorarea despre această lege a spălării banilor creată la comanda unei guvernări căreia personal i-a dat girul în 2016 în fața „prorusului” președinte Dodon. Dar asta e… Toți învățăm din greșeli.

Ulterior ambasadorul s-a întâlnit și cu Gaburici. În comunicatul de după întrevedere Ministerul Economiei nu menționează absolut nimic despre vreo discuție în legătură cu legea amnistiei fiscale. În schimb, cei doi doi au vorbit despre „venirea Tesla, Apple și IBM în Republica Moldova”. Dacă ne-am fi aflat într-un alt context am fi râs copios. Dar în condițiile actuale nu ne rămâne decât să încercăm să fim îngăduitori. De la un ministru căruia-i lipsește elementara diplomă de BAC nu poți cere prea multe.

„Grenadele” explodează deja la Chișinău

Ambasada SUA a fost extrem de critică în ultimele săptămâni în raport cu deciziile guvernării. S-a declarat dezamăgită de adoptarea legii amnistiei fiscale, a condamnat și deciziile prin care primarul ales al capitalei a fost lipsit de mandat în mod abuziv.

Dar Plahotniuc nu pare absolut deloc deranjat de aceste luări de poziție. Candu a spus deja că e totul ok cu legea amnistiei fiscale și că la mijloc ar fi doar „neînțelegerea” americanilor, europenilor și a celorlalte instituții care au criticat adoptarea sa.

El chiar și-a exprimat siguranța că totul este ok cu această lege și că abia așteaptă să intre în vigoare pentru ca „fiecare cetățean să-i simtă beneficiile”. Așadar, „bomba” despre care profesorul Dungaciu spunea că e pe cale să fie detonată așteaptă să-i fie aprins fitilul.

Între timp aici, la Chișinău, „grenade” mai mici deja explodează cu regularitate. Orice încercare de manifestare publică a opoziției în țară este perturbată de scandalagii lui Plahotniuc sau Shor. Sediile PAS și Platforma DA sunt huiduite cu regularitate de Shor și „sportivi” de-ai lui Țuțu. Și dacă până duminica trecută altercațiile au fost evitate, iată că deja la Orhei s-a ajuns la bruscarea simpatizanților PAS și Platforma DA, precum și a jurnaliștilor.

Contramanifestațiile pe care le organizează Plahotniuc prin oamenii săi sau prin Shor, după cum spuneam și recent, sunt un adevărat butoi cu pulbere. Am văzut la ce au condus ele în Ucraina, iar Plahotniuc pare să copieze întocmai acel scenariu.

Apucăturile sale dictatoriale au ajuns până într-acolo încât un panou publicitar al reprezentanților diasporei din Londra, prin care aceștia îndemnau cetățenii să participe la protestul din 26 august, să fie scos la nici 24 de ore de la instalare.

În mai multe localități ale țării membrii partidelor de opoziție sunt terorizați și umiliți. Pe străzile localităților de baștină, pe garduri, chiar și pe propriile porți, sunt inscripționate mesaje injurioase la adresa lor.

Nu știu de ce mai este nevoie pentru ca partenerii noștri externi să înțeleagă că o dictatură feroce se instalează aici. Și ea nu poate fi oprită prin vot. S-a demonstrat din plin la 3 iunie și se va demonstra și la 24 februarie 2019, când în ar urma să aibă loc un scrutin în care în condițiile actuale opoziția nu are absolut nicio șansă. Tot ce se poate întâmpla atunci, dacă nu se intervine ferm, va fi legitimarea dictaturii lui Plahotniuc.

Alex Cozer