Atacantul formaţiei LA Galaxy, Zlatan Ibrahimovic, a calificat drept ridicolă regula conform căreia un jucător care alege să nu evolueze în All Star Game-ul din MLS trebuie să lipsească la următorul meci al echipei sale de club, relatează espn.com. Astfel, LA Galaxy nu s-a putut baza pe aportul atacantului suedez, duminică, la Colorado, iar echipa sa a suferit a opta înfrângere a sezonului în campionat.

„Cred că este ridicol, dar asta este, fără comentarii. Ei fac ce doresc. Eu vin dintr-o lume diferită, vin din lumea adevărată. Asta este situaţia. Respect regulile şi îmi pare rău pentru colegii mei pentru că nu i-am putut ajuta la meci”, a spus Ibrahimovic.

Zlatan Ibrahimovic, care fusese selecţionat pentru MLS All Star Game, a ales să nu joace în partida cu Juventus Torino, câştigată cu 6-4 de italieni, în urma loviturilor de departajare, la începutul lunii august, la Atlanta. Motivul invocat de Zlatan a fost oboseala acumulată în ultima perioadă.

„Sunt dezamăgit să pierd jocul All-Star 2018 împotriva Juventus, unul dintre fostele mele cluburi. Vreau să le mulțumesc fanilor pentru că m-au votat să joc în acest meci. Principalul meu obiectiv este să înscriu goluri și să ajut LA Galaxy la calificarea în play-off”, a spus Zlatan înainte de meciul cu Juventus.

Ca urmare a absenţei de la All Star Game, Ibrahimovic nu a putut juca, la 5 august, în meciul cu echipa Colorado Rapids, pierdut cu scorul de 1-2.