Instagram se confruntă cu cea mai mare criză de securitate

Autor: , in IT/Ştiinţă / 15 august, 2018, 14:20

Încă de când a fost cumpărată de Facebook şi transformată în reţea socială, aplicaţia Instagram a fost bine întreţinută şi nu a trecut prin probleme prea serioase de securitate. Însă, ca în cazul tuturor platformelor software cu priză la public, nu a scăpat de atenţia hackerilor.                 

În această lună, sute de conturi de Instagram au fost „sparte” fără ca nimeni să ştie exact de ce. Mai mult, metoda procesului este aceeaşi în toate cazurile, ceea ce indică spre un infractor comun sau chiar către un grup de infractori care operează în bloc, scrie adevarul.ro.

Scopul acestora nu a fost încă descoperit, îar conturile afectate au suferit o serie de modificări la poze, nume şi adresă de mail. Se pare că, după ce obţin acces la contul compromis, hackeri se „ocupă” de toate metodele suplimentare de securitate asociate contului.

Adică, în primul rând dezactivează autentificarea în doi paşi, pentru ca apoi să modifice mailul folosit la înscrierea în aplicaţie, cât şi numărul de telefon care ar putea fi utilizat pentru recuperarea parolei. După ce „rezolvă” cu securitatea, infractorii cibernetici schimbă atât toate pozele contului compromis, cât şi numele acestuia.

De asemenea, în cele mai multe cazuri, adresa de mail modificată după compromitere are terminaţia „.ru”. Oficialii Instagram nu au comentat încă despre situaţia delicată, însă e de aşteptat ca aceştia să ofere mai multe detalii despre vulnerabilitatea exploatată de atacatori.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *