Octavian Țîcu este un istoric, politician și fost boxer profesionist din Republica Moldova


Anul Centenarului a unit până la urmă românii din România și R. Moldova. În două dimensiuni. Una oligarhică și alta anti-oligarhică. Așa am înțeles noi sa facem Unirea după o sută de ani. În primul caz, de ambele maluri ale Prutului avem dovezi elocvente ale inclinațiilor spre autoritarism și chiar dictatura, cu asalt asupra instituțiilor statului și chiar preluarea acestora de către un grup restrâns de oameni și/sau partide politice (PSD în România și Partidul Democrat în R. Moldova ), care le folosesc în propriile interese si pentru beneficiu personal.

In cel de-al doilea caz, românii de la București, Iași, Timișoara sau Chişinău s-au ridicat împotriva acestor forțe oligarhice, demonstrând capacitate de solidarizare, mobilizare și protest. În R. Moldova aceste proteste au început din 2015, dar ele au căpătat amploare imediat după invalidarea alegerilor pentru primăria orașului Chişinău si au ca scop declarat demontarea regimului oligarhic existent. În România ele tot durează de ceva timp, dar au fost amplificate de modificările aduse sistemului de justiție, demisia șefei DNA și senzația generală că PSD capturează, împreună cu ALDE, toate pârghiile puterii în stat.

Cam astea ar fi lucrurile care ne aseamănă în Anul Centenarului, pentru că în rest sunt mari deosebiri pe care, chiar dacă nu va place unora, sunt nevoit să le spun. Pe unii la Chișinău i-au speriat lucrurile care s-au întâmplat la București, când jandarmeria a intrat criminal în manifestanții pașnici, i-a bătut cu bastoane și i-a gazat. Unii cred că așa ceva se poate întâmpla la Chișinău. La fel cum unii sunt speriați că pe la mitingurile opoziției vin diferiți golani și lumpeni ambulanți, purtați de regimul criminal de la un protest la altul pentru a intimida oamenii pașnici protestatari. Dar actualmente Chișinăul nu-i București și așa lucruri nu se vor întâmpla. Vă explic de ce:

1. Moștenirea istorică. Cât n-ai fugi de istorie, dar spre deosebire de România, R. Moldova are o scuză din acest punct de vedere pentru toate deraierile anti-democratice și identitare. De multe ori produse și din cauza României. În două sute de ani acest teritoriu a fost schimbat între români și ruși/sovietici de șapte ori, iar în 1989-1991, în loc să se lupte pentru reunificare, așa cum a fost în 1917-1918 sau 1941-1944, România lui Iliescu a semnat acord de recunoaștere a frontierelor sovietice, iar apoi a recunoscut și independența R. Moldova. Românii din țară nu știu ce înseamnă să nu fii stăpân la tine acasă timp de un secol de dominație țaristă și alți cinzeci de ani de comunism. Să ți se spună că ești altceva decât român, să ți se spună că limba maternă este „moldovenească”, să fii rusificat și sovietizat, montat împotriva propriei identități și a țării-mamă, într-o ambianță de propagandă anti-românească și românofobă cultivată asiduu timp de decenii de sistemul de propagandă sovietic. Să nu fii stat, ci doar o improvizație sovietică. Iar după un asemenea experiment să te ridici în anii 1988-1991, să revii la limba română și la identitatea românească, să te vrei parte a românismului și acest lucru să nu se întâmple. Pentru că cineva la București n-a mai dorit acest lucru așa cum l-a dorit în 1918 sau 1941. E clar că noi avem lichele nomenclaturiste și kaghebiste de tot sortul, nu am putut să le evităm pentru că așa am fost construiți de monstrul sovietic. Dar ce scuză are România după trei decenii de la revoluție să aibă asemenea guvernare? Ce a lipsit României să devină o țară-model și un sprijin real al românilor din R. Moldova pentru a se rupe definitiv de blocul euro-asiatic? Chișinăul s-a ridicat din nou pentru a da lecție de demnitate istorică restului românilor, așa cum a făcut-o în 1917-1918 sau 1988-1991, chiar dacă actualmente poate miza doar pe sine-însuși.

2. Imaginea jandarmului român. Ce s-a întâmplat la București nu se va întâmpla la Chișinău pentru că polițistul moldovean nu-i tot una cu jandarmul român. Polițistul moldovean a murit la Nistru contra ocupantului rus, el știe exact cine este dușmanul. Am văzut asta și la protestele organizate de opoziție în raioane, unde polițiștii au apărat protestatarii. Jandarmul român și-a pierdut discernământul, capacitatea de a-și înțelege menirea și destinul istoric. Jandarmul român a rămas cu imagine șifonată în Basarabia din cauza experienței interbelice nefericite, când împărțea palme și pumni la stânga și la dreapta. Acum imaginea jandarmului român a fost terfelită și mai mult în ochii basarabenilor, pentru că împarte bastoane și gaze chiar la București, apărând „penalii de la putere”. Iar de aici și până la reabilitarea statutului onorabil al acestei instituții și a imaginii jandarmului român poate să mai treacă o altă sută de ani.

3. Legitimitatea politică. Ce n-ar spune românii de peste Prut, dar ei singuri și-au ales guvernarea PSD. Ar fi putut să iasă masiv la vot și să aibă altă soartă în Anul Centenarului. Sunt membri NATO și UE, nu au presiune geopolitică ca la Chișinău, unde trebuie să alegi între Est sau Vest, cu riscul de a băga în coaliții de guvernare și oligarhi care se declară proeuropeni, dar în esență sunt euroasiatici. PSD poate pretinde că demonstranții au dorit să dea jos o guvernare legitimă, pentru că așa este. La Chișinău guvernarea nu este legitimă. Partidul Democrat a acumulat în alegeri 15 % de voturi, iar prin corupție, șantaj și uzurpare și-a făcut o majoritate parlamentară frauduloasă, care a instalat noaptea, pe întuneric. un guvern la fel de nelegitim. Instituțiile statului sunt capturate și acționează la comanda lui Plahotniuc și a anturajului său, ceea ce potrivit articolului 2.2. al Constituției R. Moldova se cheamă uzurparea puterii în stat. Dacă în România PSD are un electorat fidel și conturat, în R. Moldova Partidul Democrat acționează într-un vid de legitimitate internă și externă. Sondajele de opinie și ultimele alegeri locale au arătat că acest partid este detestat masiv de populație, care și-a expus ura în proteste de zeci de mii din centrul Chișinăului. Parlamentul European a condamnat guvernarea oligarhică pentru anularea alegerilor primarului de Chișinău și a sistat orice finanțare pentru R. Moldova. Poporul țării este unicul suveran al puterii și este în drept să răstoarne această oligarhie, lucru care la București acum pare puțin probabil.

4. Opoziția. Chișinăul nu este București pentru că acolo nu există o opoziție politică consolidată contra regimului oligarhic a lui Dragnea. Între Nistru și Prut ea este. Această opoziție, prin Maia Sandu, a pierdut la mustață, în condiții diabolice și obstrucționată de puterea „proeuropeană”, alegerile pentru președinția țării în fața candidatului pro-rus Igor Dodon, iar prin Andrei Năstase a câștigat alegerile pentru primăria orașului Chișinău, alegeri anulate de regimul oligarhic. La opoziție a aderat PLDM, un partid parlamentar, iar în jurul opoziției s-a consolidat societatea civilă și majoritatea ONG-urilor reprezentative, care prin această solidarizare au oferit cetățenilor R. Moldova o alternativă viabilă de guvernare. Toate aceste elemente s-au reunit în Mișcarea de Rezistență Națională, care a început crearea celulelor de rezistență în orașele și raioanele țării, cu scopul declarat de a se opune dictaturii.

5. Diaspora. Diaspora românească, din care uneori fac parte și românii din R. Moldova, este un element social și economic important în țară. Sunt circa 5 milioane, care trimit acasă cam 5 miliarde de dolari pe an, adică uneori până la 20-30 % din PIB. Moldovenii sunt mai puțini evident, nici nu știm exact câți. Dar ca și contribuție la PIB-ul țării diaspora noastră este la fel de importantă ca cea din România. Diaspora românească a influențat de multe ori alegerile și evoluția politică din România, lucru pe care ni l-am dorit și noi la Chișinău. Lucru care s-a întâmplat în ultimul timp, moldovenii devenind tot mai vizibili și mai influenți la alegerile parlamentare sau prezidențiale. Unde s-a greșit la București, este lăsarea unei diaspore răzlețite și neorganizate vreodată în așa formă de protest să se erijeze de una singură în fața guvernării. Fără sprijinul masiv al populației și al partidelor politice de opoziție. Lucru care nu se va întâmpla la Chișinău. Din contra, din timp a existat o conlucrare între diaspora moldovenească și Mișcarea de Rezistență Națională, ea fiind cooptată și făcută parte integrantă a protestului contra regimului oligarhic. Protestul diasporei și a opoziției va fi sprijinit de alte proteste ale diasporei din principalele orașe europene, pentru a crea impresia unei acțiuni unice contra guvernării.
6. Solidaritatea. Românii de peste Prut trăiesc într-un egoism aproape șocant când este vorba să-și exprime public suportul pentru lucrurile care se întâmplă la Chișinău. Nu este vorba doar de suportul jalnic pentru marșurile unioniste, care cu mare greu adună prin București câteva sute de oameni, și acelea obstrucționate de jandarmerie că nu se fac unde trebuie sau nu se strigă ce trebuie. Este vorba de solidaritate pentru strigătele de disperare și protest împotriva oligarhiei care se lansează de la Chișinău. Adică Parlamentul European poate lansa o sancțiune dură la adresa oligarhiei de la Chișinău, dar instituțiile statului român, care bagă ani de an bani în R. Moldova, nu poate face acest lucru? Este clar că parlamentul și guvernul PSD nu va face asta, pentru că sunt solidare cu Plahotniuc. Dar ce tace președinția? De ce tac fracțiunile parlamentare de opoziție? De ce tac protestatarii din România? De ce Chișinăul poate fi și este altul? La Chișinău a doua zi după „măcelul” din Piața Victoriei a fost un protest de solidaritate cu protestatarii din Romania, pentru că este absolut vital pentru opoziția de la Chişinău ca în Romania sa învingă forțele democratice și pentru că ne pasă de românii de peste Prut, care sunt un sânge cu noi.

Pe 26-27 august opoziția de la Chișinău a anunțat Zilele Libertății, în care zeci de mii de cetățeni ai R. Moldova vor veni în PMAN pentru a-și recăpăta Independența și ia țara înapoi. Nu avem pe cine ne baza decât pe noi înșine, de nivelul nostru de solidarizare împotriva regimului depinde viitorul acestei țări. Prin urmare, veniți în număr cât mai mare, îndemnați și pe alții, luați haine și merinde, pentru că nu mai putem să permitem acestei guvernări să ne conducă. Vom sta în principala piață a țării pentru a spune NU uzurpatorilor și a sărbători cu adevărat Ziua Independenței.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

Comentarii