Mișcarea de Rezistență Națională „Acum” a mers vineri, din nou, în fața postului public de televiziune, manifestându-și nemulțumirea față de activitatea Moldova 1.

Aceștia au reproșat conducerii postului public că au „transformat Moldova 1 într-un canal pus în slujba lui Plahotniuc” și că nu ar reflecta echidistant starea de lucruri din Republica Moldova.

„Mass media audiovizuală este în mare parte capturată, iar cele câteva posturi TV independente sunt reduse la tăcere prin pârghii economice, concurență neloială, piața de publicitate fiind monopolizată de binomul toxic Plahotniuc-Dodon. Dar cel mai grav este că și televiziune publică Moldova 1 s-a transformat fățiș într-o portavoce a guvernării anti-populare, chiar dacă este plătită de popor, de cetățenii contribuabili.

Moldova 1 a ajuns, așadar, să fie o instituție de buzunar a lui Plahotniuc. Serviciul de programe al acesteia, emisiunile informative și de analiză sunt realizate în așa fel, încât să se creeze impresia că în Republica Moldova nici nu există opoziție anti-oligarhică sau că aceasta e puțin numeroasă și nu are niciun sprijin în societate”, a reproșat președintele Platformei DA, Andrei Năstase.

Ei au cerut Moldova 1 „să înceteze să exprime în exclusivitate voința puterii anti-populare și să ofere neîntârziat timp de antenă opoziției anti-oligarhice și să reflecte amplu și obiectiv protestul organizat de Mișcarea de Rezistență Națională la 26 august 2018 în PMAN din Chișinău, cu invitarea oraganizatorilor, a experților și analiștilor politici independenți, cu alte puncte de vedere decât cele ale regimului cleptocratic Plahotniuc-Dodon”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here