(VIDEO) După ce a zădărnicit protestul opoziţiei din PMAN, Ilan Şor a fost escortat de la manifestaţie cu ajutorul poliției
Primarul de Orhei, Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la şapte ani şi jumătate în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, a fost escortat de paza personală şi cu ajutorul forţelor de ordine din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), acolo unde Şor a organizat un contraprotest neautorizat, încercând să zădărnicească mitingul opoziţiei, anunţat pentru duminică, 26 august.
Potrivit Unimedia, presa nu a fost admisă să treacă de cordonul de poliţişti pentru a ajunge la primarul de Orhei. Şor a fost escortat prin spatele clădirii Guvernului. Ilan Şor şi alţi membri ai partidului său au intrat rapid în două maşini SUV Wolksvagen, fără a răspunde la întrebările jurnaliştilor.
Mii de oameni s-au adunat duminică, 26 august, la un nou protest al opoziţiei de dreapta faţă de guvernarea de la Chişinău. Manifestaţia a început la ora 14.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Evenimentul a demarat cu provocări.
Partidul „Şor”, condus de primarul de Orhei, Ilan Şor, condamnat de prima instanţă la 7 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare de la BEM, a zădărnicit protestul opoziţiei şi a adus în PMAN corturi, grătare şi muzică, fără a avea o autorizaţie de la Primărie.
Comentarii