După 27 de ani de independență putem ajunge să constatăm că Republica Moldova este un stat eșuat, afirmă analistul politic Igor Boțan în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

„Stat eșuat, probabil că este deja un termen afirmat aici, în Republica Moldova. Exact un an în urmă, ex-președintele Curții Constituționale, dl Alexandru Tănase, dădea această apreciere Republicii Moldova. Probabil este adevărat, dacă luăm în considerare și ceea ce s-a întâmplat la 5 iulie, când rezoluția Parlamentului European a dat o apreciere la ceea ce se întâmplă în țara noastră și evoluțiile care au loc. Ca stat eșuat, da, putem spune că am ajuns la 27 de ani să constatăm acest lucru”, a declarat Igor Boțan.

El a remarcat felul în care au sărbători autoritățile independența, „înconjurate de un gard de metal pe tot perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale și păzite de mii de polițiști”, în timp ce „un număr foarte mare de cetățeni ai țării noastre sărbătoresc Ziua Independenței protestând împotriva lucrurilor care se întâmplă în Republica Moldova”.

„Lucrurile sunt și mai triste, pentru că am ajuns în al 27-lea an de independență să vedem că victoria la alegeri nu mai contează, pentru că ea este confiscată de către sistemul judecătoresc, dacă nu a putut fi confiscată prin alte metode procedurale ș.a.m.d. Și am văzut că acest lucru s-a întâmplat de o manieră extrem de elocventă, dacă putem spune așa – prima instanță, Curtea de Apel, Curtea Supremă și cireașa de pe tort este aprecierea pe care a dat-o Consiliul Superior al Magistraturii, care a susținut deciziile acestor instanțe, după care a și urmat renumita rezoluție a Parlamentului European. Este foarte, foarte trist unde a ajuns Republica Moldova după 27 de ani de independență”, a mai spus analistul politic.

Potrivit lui Boțan, în Republica Moldova nu se mai poate vorbi despre democrație.

„Atunci când se confiscă rezultatul unor alegeri, se pune capăt și democrației, de aceea atunci când propagandiștii mediaholdingului Partidului Democrat spun că ieri s-a dar startul campaniei electorale de către opoziție, ei distorsionează o realitate. Această opoziție, pentru ea, cel puțin, nu are sens să intre într-un nou exercițiu electoral sau să înceapă o campanie electorală până când nu s-au clarificat lucrurile, cum a fost confiscată o victorie electorală aici, în municipiul Chișinău.

Ieri a fost un protest, iar această încercare de a pune în cârca opoziției planuri pe care această opoziție nu le are, pentru că nici nu poate să le aibă în situația care s-a creat, vorbește despre aceea că despre o guvernare democratică în țara noastră nu putem vorbi. Și nu putem vorbi de aceea pentru că situația este controlată totalmente de un partid care a venit acum patru ani de zile la guvernare cu o parte de mandat de 15% și acum controlează totul. Primarii au trecut în proporție de 2/3 la acest partid, 1/3 din deputații Parlamentului au trecut să susțină acest partid și toată lumea înțelege că nu există alte motivații pentru astfel de migrație spre un partid care nu este iubit de cetățeni, decât corupția politică și acest lucru trebuie menționat, pentru că Guvernul Filip are înscris în programul de guvernare să combată corupția politică. În același timp, majoritatea parlamentară a refuzat de trei ori să adopte în Parlament o declarație privind condamnarea corupției politice.

Sunt lucruri grave pe care cetățenii probabil le percep și le înțeleg, de aceea viitorul țării noastre ne apare acum în cele mai sumbre culori, după lucrurile simbolice pe care le-am văzut ieri și astăzi”, a precizat Igor Boțan.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here