Năstase: Când vor reveni din vacanțele lor exotice, să ne adunăm la Parlament

Autor: , in Politic / 1 septembrie, 2018, 17:07

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, face apel la cetățeni să se adune la Parlament la prima ședință pe care Legislativul o va convoca după revenirea deputaților din vacanță.

El a menționat într-o scrisoare pe Facebook că „regimul sinistru al lui Plahotniuc poate rezista la conducerea Moldovei exact atâta vreme cât noi îi vom permite acest lucru”.

„Plahotniuc poate trece prin Parlament orice fel de lege, doar pentru ca noi nu suntem atenți la ceea ce face! El poate fura nestingherit un miliard de la poporul acesta și controlează plenar justiția doar pentru ca noi nu-i cerem cu adevărat socoteală! Nu am cerut nimănui, niciodată, nimic din ceea ce nu am făcut deja eu însumi. De aceea pot afirma cu fermitate că ei vor câștiga doar dacă nouă ne va fi teamă! Ei vor câștiga ori de câte ori noi vom renunța! Iar de câte ori ei vor câștiga, oameni buni și dragi, noi vom pierde! Iar acest lucru, începând chiar din acest moment, de astăzi, nu trebuie să se mai întâmple”, a scris Andrei Năstase.

Președintele DA a mai spus că „această guvernare acționează fără mandatul poporului” și „toate acțiunile ei sunt nule de drept și trebuie imediat anulate”.

„Acesta este motivul pentru care nu ne rămâne decât să le dăm o mână de ajutor, atunci când se vor întoarce din vacanțele lor exotice. Să venim cu toții la Parlament, sa-l înconjurăm și să le cerem fără frică, determinat și cu resurse de asediu îndelungat să se facă toate corecțiile necesare pe absolut toate pachetele de legi care strivesc democrația și viitorul Republicii Moldova”, a îndemnat Năstase.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X