Ronaldo a cumpărat un club de fotbal din prima ligă spaniolă

Autor: , in Sport / 3 septembrie, 2018, 14:56

Fostul fotbalist brazilian Ronaldo Nazario este noul preşedinte al clubului din prima ligă spaniolă Real Valladolid, după ce a devenit acţionarul majoritar al grupării.

În cadrul unei conferinţe de presă, fostul preşedinte Carlos Suarez a anunţat că Ronaldo a cumpărat 51 la sută dintre acţiunile clubului.

Suarez, care deţinea 66 la sută dintre acţiunile societăţii, va rămâne în cadrul clubului, ca preşedinte executiv.

Potrivit presei spaniole, Ronaldo a inverstit 30 de milioane de euro în gruparea din Valladolid.

În vârstă de 41 ani, Ronaldo a evoluat în carieră la echipe ca Real Madrid, FC Barcelona, AC Milan şi Inter Milano. El a câştigat Balonul de Aur în 1997 şi 2002. Ronaldo a jucat de 98 de ori în naţionala Braziliei, pentru care a înscris de 62 de ori

Ronaldo a fost acţionar la o companie producătoare de vinuri alături de vicepreşedintele lui Valladolid, Jose Moro, şi aşa s-ar putea explica legătura fostului internaţional cu echipa din LaLiga.

Real Valladolid a promovat în această vară în primul eşalon al fotbalului spaniol. După trei etape, echipa este pe locul 16, cu două puncte.

viewscnt

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X