Pericolul adus de mașinile electrice asupra locurilor de muncă
Comisia Europeană subestimează impactul unei dezvoltării prea rapide a vehiculelor electrice asupra locurilor de muncă din industria auto, au avertizat…
Comisia Europeană subestimează impactul unei dezvoltării prea rapide a vehiculelor electrice asupra locurilor de muncă din industria auto, au avertizat…
Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să achite 7.680 de euro despăgubiri pentru un pensionar din Glodeni, care a fost…
Știu că mulți așteaptă acest editorial. L-am anunțat pe Facebook încă sâmbătă noaptea, în timp ce reveneam din Piața Marii…
Fotbalul a devenit de mulți ani o adevărată industrie și din când în când apar anumite statistici care ne amintesc…
Prea multe datorii au făcut sistemul financiar mondial la fel de vulnerabil cum era în urmă cu zece ani, în…
Deși iarna pare departe de Republica Moldova, în condițiile în care mercurul din termometre indică peste 30 de grade Celsius…
Vizita liderului separatist Vadim Krasnoselski la reședința prezidențială de la Condrița, anunțată anterior de președintele Igor Dodon, reprezintă o „sfidare…
Forțele militare ruse sau persoane care au activat în acest domeniu și sunt domiciliate în continuare pe teritoriul Transnistriei vor…
Fotbalistul argentinian Lionel Messi, de la FC Barcelona, a dezvăluit luni că a fost surprins când a aflat de transferul…
Preţul gramului de argint a ajuns la cel mai mic nivel ai ultimilor opt ani şi jumătate, fiind cotat pe…
Air Moldova reia zborurile spre Dubai din 20 septembrie 2018. Cursa va fi operată cu o frecvență de 2 ori…