Mai mulți ani în urmă, când nici Victoria Nuland, și nici eu nu cunoșteam faptul existenței lui Vlad Plahotniuc, a venit la Institutul de Politici Publice o doamnă simpatică – să mă intervieveze.

Dna a început cu următoarea sugestie: ”Ia, dle Nantoi, spuneți ceva mai deosebit!”.

De, i-am spus-o: ”Din literatura clasică cunosc situații, când în aceiași localitate poți găsi, într-o parte, o mănăstire. Iar în cealaltă – un bordel. Și toată lumea știe că regulile de comportament în aceste două instituții diferă. Problema moldovenilor este că ei, trăind într-un bordel, încercă să se prefacă că trăiesc într-o mănăstire. Și nu e convingător nici pentru noi, nici pentru străini”.

Trecem la ceva mai actual din instituția menționată.

Iată sondajele demonstrează că doar 1,5% din cetățenii RM consideră că actualul Parlament îi reprezintă. Dar asta deloc nu-i încurcă pe unii deputați să nu doarmă de grija de securitatea statului! E vorba de deputații PD Zagorodnîi, Sîrbu, Vremea, Nichiforciuc și Gorilă, care au solicitat „investigarea legăturilor dintre Ludmila Kozlowska, Fundaţia Otwarty Dialog şi partidele politice PAS şi PDA, inclusiv posibile aspecte ce țin de finanţarea ilegală sau acordarea de beneficii pentru partidele menționate, dar şi pentru alte partide moldoveneşti”.

Ce e drept, n-am auzit ca acești bravi aleși ai poporului să se preocupe de întrebarea, da din care surse sunt finanțate companiile de Lobyy din SUA, angajate de patronul lor Vlad Plahotniuc? Sau – cât costă cel mai securizat sediu (al PD, firește) al vreo unui partid politic de pe continentul Euro-Asiatic?

De, îmi dau seama că același Anatolie Zagorodnâi, preocupat de problemele securității țării, ar putea să uite, cum, împreună cu Gheorghe Popa, Victor Vitiuc, şi Irina Vlaha au propus să fie privatizat hotelul ”Codru”. Au trecut ani – nu șagă, ei toți fiind pe atunci niște comuniști tinerei.

Însă, n-am auzit ca distinșii deputați să ceară investigarea unor afirmații mai proaspete ale fostei colege din PCRM, dnei Bodnarenco Elena, cum că un parlamentar al PD i-a oferit o sumă generoasă, din șase cifre, în dolari, pentru a părăsi fracțiunea comuniștilor și pentru a vota Cabinetul de miniștri condus de Pavel Filip. Inclusiv, dna Bodnarenco a spus că cei 14 parlamentari, care la sfârșitul anului 2015 au părăsit fracțiunea PCRM şi au creat Platforma social-democratică „Pentru Moldova”, au primit bani sau au fost șantajați cu dosare penale.

Și iarăși, Anatolie Zagorodnii și Igor Vremea, care făceau parte din lista celora deveniți ”social-democrați”, n-au tras clopotele pentru ca și aceste afirmații ale dnei Bodnarenco să fie investigate. Probabil, vânzarea-cumpărarea aleșilor poporului nu este o amenințare la adresa securității statului.

A propos de amenințări! La 17 decembrie 2015, după întrevederea cu Nicolae Timofti, (http://www.presedinte.md/rom/presa/presedintele-timofti-a-convorbit-cu-ambasadorii-statelor-europene) Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, doamna Ulrike Knotz, a spus că ”a fost șocant să audă despre exercitarea unor presiuni asupra șefului statului și asupra familiei sale”. Și fostul premier Ion Sturza, imediat după aceasta, a acuzat PD că ”forțează cu o brutalitate nesăbuită” desemnarea lui Plahotniuc în funcția de premier și că PD a recurs la șantaj, intimidări și că Președintele Nicolae Timofti ar fi fost amenințat cu dosare penale pe numele membrilor familiei!

Opa! Da unde au fost atunci bravii deputați vigilenți? Numărau banii primiți? Or, dacă să fim sinceri – și corpul diplomatic repejor a dat uitării ”șocul” trăit și a revenit la comunicarea de rutină cu guvernarea ”pro-europeană”.
Trecem la alegerile prezidențiale din 2016 – unii deputați (nevigilenți) afirmau, că anterior, în ziua desfășurării alegerilor parlamentare în RM, S.I.S. crea un ”filtru” neafișat la frontiera administrativă cu Transnistria și, respectiv, nu permitea un aflux exagerat de votanți. Or, la 13 noiembrie 2016, aproape 17 mii de ”cetățeni domiciliați în teritoriile ocupate” au fost cărați în calitate de ”carne de tun putinist” ca să-l voteze pe candidatul Dodon. Și nici un deputat vigilent – din cei, care-l ajută pe Plahotrniuc să lupte cu tancurile lui Putin, n-a cerut audieri parlamentare!

Prin urmare, vigilența deputaților cu scrisoarea se explică foarte simplu – vin alegerile și ei, respectiv, au primit comanda de la stăpân. Mai ales că avem precedente de vigilență și din partea CEC! În noiembrie 2014 CEC-ul nostru vigilent a constatat că partidul ”Patria” a fost finanțat din străinătate. Iar Curtea de Apel Chișinău, la 26 noiembrie 2014, a admis cererea CEC privind anularea înregistrării partidului ”Patria”.

Precedentul a fost creat! Toată lumea a tăcut mâlc – Renato doar nu era ”pro-european”! Drept urmare, Dodon a devenit liderul celei mai mari fracțiuni în Parlament. Dar și cei de la Kremlin au zâmbit binevoitor!
Așa că, mai știi…Șcrisoarea semnată de deputații vigilenți ar putea fi ca acea pușcă, atârnată pe perete în primul act al spectacolului politic. Pentru ca să împuște la momentul potrivit…

De, naivii miniștri germani pot să-i declare ”șefului (!) diplomației moldovenești” (https://www.auswaertiges-amt.de/en/newsroom/news/roth-ulianovschi-moldova/2133436) că ”Germania așteptă ca alegeri libere și corecte să fie desfășurate la începutul anului 2019, cu implicarea observatorilor internaționali electorali”.

Da despre independența justiției moldovenești neamțul nu știe!? – cei nemulțumiți vor putea apela la justiția nostră independentă dacă vor fi eliminați din cursa electorală în urma investigării scrisorii deputaților vigilenți! Ce e drept, – după alegeri, când ”binomul” se va cocoța în Parlament.

Și atunci și nemții, și americanii, ne mai vorbind de frații din PSD de la București, nu vor avea încotro – o să accepte ”binomul” în calitate de putere legitimă, consfințită prin voința poporului suveran! Iar Ilan Șor – va fi ”opoziția constructivă”.

Iată și cu extrădarea celor șapte cetățeni turci – gălăgie, nu șagă! Însă, toți au tăcut mâlc, când au fost create ”precedente moldovenești” cu extrădarea lui Iurii Ghervaziuk (17.02.2017) și Ghenadii Kuzimiceov (27.07.2018) regimului din stânga Nistrului!

Nu cunosc detaliile cu Ghervaziuk, dar Kuzimiceov este cetățean moldovean cu acte în regulă! Da, – un ticălos fără măsură. Care și la 10 noiembrie 1989 putea fi văzut cu scutul la întrarea în clădirea MAI (când Vladimir Nicolaevici Voronin era ministru de interne în RSS Moldovenească), și a slujit regimul criminal din stânga Nistrului.

Eu aș fi aplaudat dacă Ghena Kuzimiceov, laolaltă cu prietenul său Jenea Șevciuk, ar fi fost deferiți justiției moldovenești – fie și acelei ce urmează să exameneze dosarul penal (https://www.zdg.md/stiri/stiri-justitie/doc-oficial-diicot-despre-dosarul-in-care-este-vizat-plahotniuc) din 17 aprilie 2017, intentat de DIICOT!

Dar, când un cetățean al RM este depistat și oprit de poliția moldovenească, și este transmis ca o cutie cu țigări de contrabandă criminalilor cu cagule de la Tiraspol? Dle Candu, – cum stăm cu ”respectarea procedurilor legale”? Or, cârdășia criminalilor de pe ambele maluri ale Nistrului a devenit singură lege?

Așa că acești șapte cetățeni turci au devenit o simplă monedă de schimb în dorința lui Plahotniuc de a cumpăra un bilet de intrare în clubul regimurilor autoritare și ”suverane” – să crape și Liviu Dragnea de invidie, dar și Piotr Poroșenko care o visează pe Iulia Timoșenko în coșmaruri electorale! Despre sfidare față de legislație, Constituție, drepturile omului, Acordul de Asociere cu UE nici nu face de pomenit. E ridicol.

Pentru prostime – de la Bruxelles, de la Washington, au fost lansate niște fumigere standarde. Dacă în cazul anulării alegerilor din mun. Chișinău a fost folosită ”justiția”, apoi, în cazul cu profesorii turci spectrul fumigenelor a fost nițel mai larg – finul a vorbit despre ”audieri parlamentare”; deputaților din ”coaliția de guvernare” li s-a ordonat să-și ”exprime îngrijorarea”; un oarecare Dodon ”a cerut informația de la S.I.S.”. Da-da, exact cum se procedează în instituția pomenită de mine la începutul articolașului pentru satisfacția deplină a clientului.

Totuși, este o pată luminoasă în afacerea cu barterul cu cetățenii turci, – copiii angajaților de la Ambasada RM în Germania au rămas cu capurile netăiate! Logic ar fi, nu peste mult timp, ca la ”holding” să fie instituit ”premiul lui Joseph Goebbels” cu o remunerare bănească pe măsură!

Însă, nu sunt sigur că vreo-un jurnalist de la ”holding” va îndrăzni să-l întrebe pe Recep Tayyip Erdoğan, când acela va ajunge la Chișinău, dacă el, fiind impresionat de Irina Vlah, va aplica precedentul UTA Găgăuze pentru curzii din Turcia.

La 7 octombrie 2001, de ziua lui Vladimir Putin, Vladimir Voronin i-a dăruit un crocodil de cristal – simbolismul consta în faptul că crocodilii nu dau înapoi! De, pe Putin cu armamentul lui termonuclear nu-l atingi. Chiar dacă a anexat Crimeea, a ucis vreo 10 mii de ucraineni, a doborât avionul MH17 , a lăsat urme cu ”Noviceok” în Britania etc. Să vedem până unde se va ajunge cu sancțiunile.

Pe când Plahotniuc nu are nevoie de armament termonuclear – moldovenii (în sensul civic) tac, rabdă și fug din țară. Sau, nici nu vor să înțeleagă ce se petrece cu ei – e vorba de ”șoricei”.

Iar birocrații din UE și SUA tot continuă să vadă ”semne de întrebare care se ridică”. Dar care, în ultima instanță, așa și nu se mai scoală… Și nu vor să recunoască public că RM este adusă de Plahotniuc în clubul regimurilor autoritare ”suverane”, cu democrații imitative, folosite de Putin împotriva acelorași UE și NATO. Despre sancțiuni – nici vorbă.

O singură problemuță mai rămâne, pentru cei care încă n-au fugit – orice regim autoritar, căruia nu i se opune rezistența cuvenită, este sortit degradării și foarte repede devine canibalic.
Cu cine oare va începe?

”Capul plecat sabia nu-l taie?”

P.S.

În legătură cu accidentul cu implicarea cortegiului prezidențial.

1. Omenește doresc tuturor sănătate și să scape doar cu spaima trasă;
2. Legile lui Newton ne tratează pe noi toți ca pe egali, chiar dacă cineva nu le-a învățat la școală.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

Comentarii