11 septembrie 2001 e una dintre cele mai negre zile ale omenirii. Acum 17 ani, au avut loc atentatele teroriste de la World Trade Center, din New York şi a clădirii Pentagonului din Washington, precum şi prăbuşirea unui avion de pasageri care zbura spre capitala americană, unde și-au perdut viața aproape 3.000 de oameni. Autorii atentatului au fost 19 terorişti din gruparea Al-Qaida, care au deturnat cele patru avioane comerciale cu scopul de a distruge simbolurile economice politice şi militare americane.

În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2001, 19 terorişti au deturnat patru avioane de pasageri care se deplasau către San Francisco şi Los Angeles. Primele două avioane deturnate au lovit turnurile gemene World Trade Center din New York.

Ulterior, un alt avion deturnat s-a prăbuşit peste Pentagon, provocând pagube însemnate la faţada vestică a clădirii Departamentului american al Apărării.

Un al patrulea aparat deturnat s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania. Obiectivul precis al teroriştilor a rămas, până astăzi, necunoscut, la fel ca şi împrejurările exacte ale producerii catastrofei. Se pare că unii pasageri, informaţi prin telefonul mobil despre evenimentele din New York, i-au atacat pe terorişti.

Aproape 3.000 de persoane nevinovate şi-au pierdut viaţa în urma atentatelor, iar alte 6.000 au fost rănite.

Evenimentul de acum 17 ani a dus la controale mai stricte pe aeroporturi, la reguli noi de securitate în toată lumea şi la războiul global împotriva terorismului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here