Autoritățile de la Chișinău vor noi parteneriate moldo-turce

Autor: , in Economic / 12 septembrie, 2018, 13:15

Ministrul economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, susține crearea de noi parteneriate moldo-turce.

,,Apreciem interesul investitorilor turci în ceea ce privește climatul investițional al Republicii Moldova. Conlucrăm pentru atragerea investițiilor turcești și în sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală a țării. Totodată, vreau să menționez și interesul agenților economici autohtoni de a exporta bunuri pe piața turcă. În acest context, partea moldovenească dorește extinderea cotelor existente în Acordul de liber schimb între țările noastre, precum și negocierea altor cote suplimentare”, a menționat Chiril Gaburici.

De asemenea, ministrul Economiei și Infrastructurii a vorbit despre semnarea recentă a unui nou contract cu partea turcă privind dezvoltarea infrastructurii drumurilor și o colaborare eficientă.

,,Chiar ieri a fost semnat un contract foarte important pentru noi cu o companie din Turcia, privind construcția unui tronson de peste 37 km. Această porțiune de drum asigură accesul spre Portul Internațional Liber Giurgiulești și țările bazinului Mării Negre. De asemenea, vreau să mulțumesc pentru asistența tehnică și financiară acordata Moldovei prin intermediul Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA), care timp de 25 de ani a realizat peste 350 de proiecte bilaterale si regionale, prin care au fost acordate 33 milioane dolari USD, pentru dezvoltarea unor domenii precum, sănătate, educație, mediu, și altele” a notat Chiril Gaburici.

Ministrul a specificat că organizarea acestui simpozion, de către Camera de Comerț și Industrie a Republici Moldova și Academia de Studii Economice a Moldovei, în parteneriat cu Fundația pentru Cercetări Economice din Turcia, va avea un impact pozitiv în vederea stabilirii unor noi contracte investiționale, va facilita schimbul de experiență moldo-turc, pe diverse domenii, inclusiv academic, precum și va impulsiona colaborarea bilaterală dintre Republica Moldova și Turcia.

Conform datelor oficiale prezentate de Agenția Servicii Publice, în prezent, în Republica Moldova activează 1306 întreprinderi cu capital turcesc în valoare de 418,63 milioane de lei, Turcia clasându-se pe locul trei după numărul de întreprinderi.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X