Republica Moldova a pierdut 16.300.000 de euro la CEDO

Autor: , in Social / 12 septembrie, 2018, 12:03

La 12 septembrie 1997, Republica Moldova a devenit parte la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Republica Moldova s-a angajat să respecte drepturile garantate de aceasta şi a recunoscut jurisdicţia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO).

Din 1997 până la 31 decembrie 2017, CtEDO a înregistrat peste 13,400 de cereri îndreptate împotriva Moldovei. La 31 decembrie 2017, 1,348 dintre acestea (10,1%) încă aşteptau să fie examinate. În ceea ce priveşte numărul cererilor pendinte, Moldova este pe locul 11 din cele 47 de ţări membre la CEDO.

Până la ziua de astazi, CtEDO a pronunţat 381 hotărâri în cauzele moldovenești, dintre care 27 în primele 8 luni ale anului 2018. Cele mai frecvente tipuri de violări constatate de CtEDO în cauzele moldoveneşti sunt neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, maltratarea, anchetarea inadecvată a maltratărilor şi deceselor, detenţia în condiţii proaste, casarea neregulamentară a hotărârilor judecătoreşti irevocabile.

În baza hotărârilor şi deciziilor CtEDO pronunţate până la 31 decembrie 2017, Republica Moldova a fost obligată să achite compensații de peste 16.300.000 de euro.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X