Ajuns la 34 de ani, Carlos Tevez a avut privilegiul de a juca alături de Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, cei mai buni jucători din lume în ulitmii 10 ani. Prezent la o emisiunea TV în țara sa natală, Apașul a fost întrebat despre diferențele dintre Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, fotbaliști aflați într-o adevărată competiție de-a lungul vremii.

Carlos Tevez și Lionel Messi au împărțit vestiarul la naționala Argentinei și atacantul de la Boca Juniors își amintește că, spre deosebire de Ronaldo, decarul Barcelonei nu merge niciodată la sala de forță.

„Nu l-am văzut în viața mea pe Messi mergând la sală. Și nici să se antreneze ca să-și îmbunătățească tehnica. La el totul este natural. Singurul lucru la care s-a antrenat a fost executarea loviturilor de la 11 metri. Înainte nu le nimerea deloc, iar acum le bate pe toate numai în vinclu” a dezvăluit Carlos Tevez, cotat de Digisport.

Fost coleg cu portughezul Cristiano Ronaldo la Manchester United, „Apașul” a povestit că lusitanul e cu totul diferit. „După antrenamente mergea mereu la sală. Pentru el este o adevărată obsesie și vrea să fie mereu cel mai bun în tot ceea ce face. Mereu venea primul. Dacă aveam antrenament la ora 09:00 și eu ajungeam cumva pe la 08:00, el era mereu acolo. Dacă ajungeam la 07:30, el era acolo. La un moment dat nu știam ce să mai fac să reușesc să-l surprind. Într-o zi am decis să vin de la 06:00. A fost în zadar. Ronaldo era deja acolo. Era puțin somnoros, dar era acolo” a mai precizat Tevez.

Comentarii