Igor Munteanu // Upside Down, ori despre cum imunizăm democrațiile?
Zilele trecute, la Tbilisi a fost comemorat Senatorul McCain. Legendarul Senator McCain.
Posterităţile nu se scumpesc la superlative după ce unii dintre cei mai buni dintre oameni trec în neființă. Și totuși, în cazul Senatorului McCain, ținuta sa, curajul și integritatea sa morală care l-au caracterizat întotdeauna nu vor putea fi uitate, nici măcar de dușmani. La marginile Europei continentale, în Georgia, Senatorul McCain a fost adeseori privit ca un sinonim viu a ideii de rezistență contra tiraniei regimurilor opresive, un om de cuvânt. Senatorul McCain va fi ținut minte și onorat ca unul dintre cei mai dedicați apărători ai Georgiei, un om de stat vizionar, un om cu convingeri puternice pentru care statele mari au obligația morală de a apăra libertatea, de a susține democrația și integritatea stator amenințate de agresiunea rusă.
Comemorarea sa avut loc în cadrul unei conferințe cu totul speciale, întitulate ”World 2018?: Upside Down?, ”organizate de Institutul McCain pentru Leadership Internațional al Universității de stat din Arizona și Centrul de Cercetări a Politicilor Economice (EPRC) pentru al 4 an consecutiv la Tbilisi, Georgia. Inspirat de cauza căreia i-a servit o viață îndelungată Senatorul John McCain, și Institutul care-i poartă numele acționează în calitate de entitate ne-partizană, întemeiat pe promovarea acțiunii, depune eforturi consistente în vederea avansării securității, a oportunităților economice, libertății și demnității umane. Am notat că aceste conferințe anuale ale Institutului McCain au devenit între timp cel mai important eveniment din Caucaz dedicat evoluțiilor securității globale și regionale, despre care de obicei se spune că nu poate fi ignorat de nici unul dintre cercetătorii serioși.
La deschiderea evenimentului, Ambasdorul Kurt Volker, Directorul executiv al Institutului McCain, a ținut să sublinieze că în 2018 sunt marcați 10 ani de la încheierea războiului ruso-georgian și că scopul acestei conferințe regionale organizate sub patronajul Senatorului McCAin reprezintă cea mai bună oportunitate posibilă de a implica experți regionali pe probleme de securitate, decidenți și politicieni relevanți, lideri ai societății civile și oameni de afaceri, altfel spus, toți cei care contează pentru a îndruma elitele politice ale Georgiei spre cel mai bun viitor posibil. Printre invitații speciali ai Conferinței dedicate Senatorului McCain s-a numărat și Președintele Estoniei, Kersti Kaljurand, care s-a adresat viitorului Președinte al Georgiei (alegerile urmând să aibă loc în octombrie, 2018) că ”orice candidat la cea mai înaltă funcție în statul georgian are obligația de a întări coeziunea în societate, unindu-i pe toți georgienii în spiritul scopului strategic de a face din Georgia un stat viabil, occidental și democratic”.
Ministrul de Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, a îndemnat elitele politice georgiene, dar și alte națiuni care revin la școala exercițiului politic în septembrie să debuteze în noul ciclu politic cu lecțiile învățate, iar prima lecție este că unitatea euro-atlantică este vitală, excepțională și indestructibilă, fiind hârtia de turnesol care trebuie să arate cât de puternici putem fi împreună. În vecinătatea noastră, a declarat Ministrul Linkevicius, se vede limpede că Rusia este o super-problemă și nu o super-putere, și că Europa mai are nevoie de timp, de energie și resurse pentru a găsi cheia cu care va dezlega și această problemă, însă e nevoie de acea atitudine cu care elitele politice vor face totul pentru a nu trăda valorile, principiile și angajamentele noastre comune”.
”Georgia va reuși dacă va accelera reformele vitale pentru consolidarea sa ca stat, ca națiune democratică, ca societate europeană, pluralistă și iubitoare de libertate, ceea ce va conduce negreșit la înfrângerea inamicilor săi și, poate înainte de toate, a președintelui rus Vladimir Putin”, a afirmat Wess Mitchell, Asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri Europene și Euroasiatice, menționând că ”succesul Georgiei ca model de democrație reprezintă contribuția concretă a unui partener strategic al Statelor Unite ale Americii, totodată și o țară crucial importantă pentru exporturile de hidrocarburi, ceea ce face ridicolă teza Kremlinului după care ”democrația de tip occidental suferă eșec în toate țările care se găsesc la granițele Rusiei”. Secretarul de Stat, Wess Mitchell a subliniat că ”parteneriatul SUA cu Georgia este mai puternic ca oricând” și că ”Georgia este un simbol pentru libertatea și valorile occidentale” pentru că, ”Georgia a optat ferm pentru viitorul său democratic, pentru integrarea europeană și pentru aderarea la NATO, care să-i fortifice alegerea occidentală”.
Menționăm cu acest prilej că referințele directe la situația Republicii Moldova au răsunat continuu de pe buzele principalilor vorbitori, atât din partea oficialilor americani, cât și ai prietenilor noștri europeni. Mulți dintre cei care l-au cunoscut personal pe Senatorul McCain știu că acesta a simpatizat și cu cetățenii liberi din Republica Moldova, cu cei care gândesc și acționează în beneficiul occidentalizării și apropierii Republicii Moldova de spațiul euro-atlantic. Tocmai din acest motiv, liderii Institutului McCain, dar și oficiali ai Departamentului de Stat au adresat cuvinte de salut și cetățenilor liberi din Republica Moldova, liberi de oligarhie și de nostalgii sovietice. Mesajul central a fost chemarea fermă a tuturor forțelor democratice la unitate și crearea de presiune în scopul urmări unei opțiuni de occidentalizare a Republicii Moldova. Cleptocrația și democrația sunt antonime, antitetice, imposibil de împachetat sub același ambalaj. Totodată, forțele democratice trebuie să dovedească atașamentul lor la lumea occidentală unindu-și forțele contra ”prietenilor lui Putin în Republica Moldova, în scopul consolidării unui stat bazat pe lege, a justiției independente, a unui stat virtuos și inclusiv, dar și a unei culturi democratice europene.
Menționăm că în perioada 4-6 octombrie, a.c. Asistentul Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene și Euroasiatice, Wess Mitchell, s-a întâlnit la sediul Departamentului de Stat din Washington DC cu Președinta PAS, Maia Sandu, cu care au discutat opțiunile Republicii Moldova în fața presiunilor existente. În particular, lidera PAS a pus la curent diplomații americani cu privire la degradarea anti-democratică tot mai evidentă a guvernării actuale, culminând cu invalidarea rezultatelor scrutinului democratic din Municipiul Chișinău, imediat după schimbarea controversată a sistemului electoral, îngrădirile repetate ale drepturilor fundamentale ale cetățenilor în materie de asociere liberă, libertatea de expresie, libertatea presei și independența justiției. ”Starea democrației este sub un asalt permanent în țara noastră”, a concluzionat lidera PAS, atrăgând atenția Departamentului de Stat al SUA asupra faptului că ”instabilitatea politică și turbulența din Republica Moldova este rezultatul direct al corupției endemice și a oligarhizării puterii de stat. Viziunea opoziției democratice unite este de a oferi o alternativă credibilă, virtuoasă, autentică tuturor cetățenilor Republicii Moldova, înțelegând că numai luptând pentru drepturi egale și o viață demnă împotriva regimului cleptocratic, putem fi uniți și victorioși în afirmarea principiilor democratice”.
”Represiunile politice contra opoziției democratice reflectă, în acest moment în Republica Moldova, expresia clară a unei agonii de regim politic, care se bizuie exclusiv pe frică și corupție, dar și pe o admirație obsesivă pentru lideri autoritari din spațiul ex-sovietic și dinafara lui. Cetățenii moldoveni își doresc să trăiască într-un stat normal, prosper și democratic și vor arunca la gunoi actualul sistem cleptocratic, imediat ce vor avea ocazia s-o facă”, a menționat Maia Sandu în cadrul discuției de la Departamentul de Stat. Asistentul Secretarului de Stat, Wess Mitchell a reiterat îndemnul său opoziției politice ”să continue efortul de re-aducere a statului pe o cale democratică, în care cetățenii își vor dori să se bucure de libertățile și drepturile lor, dezvoltându-și virtuțile pe calea integrării euro-atlantice. În particular, oficialul american a reiterat poziția fermă a SUA de a susține orientarea strategică a Republicii Moldova de a se integra în spațiul euro-atlantic și că ”sprijinul extern este acordat pentru cetățeni, și nu pentru guvernanți”.
Lidera PAS a avut întrevederi pline de substanță și la Congresul SUA unde acestea au inclus discuții deosebit de vii și productive cu Congresmanii Peter Olson, David Price, Bill Keating și Senatorul Robert Menendez. Moldova contează pentru SUA, a răsunat permanent ca un leitmotiv al discuțiilor susținute de Maia Sandu la Consiliul Național de Securitate (NSC), dar și la USAID, Freedom House. Peste tot, liderii politici și oficiali ai unor prestigioase centre americane (Centrul Internațional pentru Conflicte Non-Violente, Centrul Internațional pentru Anreprenoriatul Privat, IRI, NDI) au încurajat liderii politici ai opoziției unite din Republica Moldova să lupte pentru valorile fundamentale ale democrației și statului de drept.
Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.
Comentarii
[…] original article, Upside Down, ori despre cum imunizăm democrațiile?, was published on September 14, […]