Dodon amenință magistrații CC, după ce a fost suspendat din funcție: „Vor trebui să plătească”

Autor: , in Politic / Populare / 24 septembrie, 2018, 13:26

Prin decizia sa de a suspenda din funcţie Preşedintele ales legitim şi prin vot direct de către cetăţenii Republicii Moldova, Curtea Constituţională (CC) a comis o dublă ilegalitate: a zădărnicit încercarea mea de a stopa o gravă încălcare de legislaţie şi a dat posibilitate ca această încălcare să fie promovată de un aşa-numit preşedinte interimar. Astfel a reacționat șeful statului, Igor Dodon, la decizia de suspendare temporală din funcție.

Președintele declară că CC a neglijat totalmente argumentele legale cu care a operat atunci când a refuzat să numească noii miniștri.

Argumentând de ce Silvia Radu nu poate fi numită în funcţia de ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Dodon spune că aceasta nu ar corespunde unor cerințe minime înaintate angajaților săi.

„Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, art. 8, punctul 4 prevede că „Pentru a ocupa o funcţie publică de conducere de nivel superior, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: a) să respecte condiţiile prevăzute la art.27; b) să aibă studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; c) să aibă cel puţin 5 ani vechime în specialitatea/profilul funcţiei publice respective; d) să aibă experienţă managerială de cel puţin 2 ani”. Aceste condiții sunt înaintate pentru orice candidat la orice funcție publică și ar fi straniu ca un ministru responsabil de domeniu, care este funcție de demnitate publică mult mai înalta decât cea de funcționar public, să nu corespundă unor cerințe minime înaintate angajaților săi”, se arată în argumentarea lui Dodon.

Referitor la cazul lui Nicolae Ciubuc, propus pentru funcţia de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Dodon afirmă că acesta nu corespunde criteriilor de integritate.

„Cei de la guvernare ştiu foarte bine despre abaterile penale pe care le-a comis dânsul, dar oricum insistă pe promovarea sa într-o funcţie atât de importantă”, se arată în mesajul președintelui.

În context, Dodon își exprimă regretul că, „în loc să stopeze încălcările grave comise de guvernare, Curtea Constituţională dă undă verde promovării lor în continuare”.

„Aceasta ridică mari semne de întrebare privind profesionalismul şi independenţa judecătorilor Curţii. Cei de la putere şi instituţiile pe care le controlează pur şi simplu nu-şi dau seama de gravitatea acţiunilor lor şi de consecinţele ce vor surveni. Însă, mai devreme sau mai târziu, pentru toate aceste încălcări vor trebui să plătească. Şi vor răspunde aşa cum prevede legislaţia în vigoare, pe care ei astăzi o încalcă cu atâta neruşinare, promovîndu-şi interesele înguste de partid”, se mai arată în reacția șefului statului, Igor Dodon.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X