Amenințarea lui Dodon după ce Radu și Ciubuc au fost învestiți
Igor Dodon susține că Guvernul a aprobat cu încălcări grave ale Constituției candidaturile celor doi miniştri pe care el i-a respins. Astfel, potrivit președintelui țării, Silvia Radu și Nicolae Ciubuc nu au legitimitate politică, morală sau profesională.
Șeful statului afirmă, într-o reacție pe pagina sa de Facebook, că a fost creat un nou precedent extrem de periculos de sfidare a normelor juridice şi democratice nu doar pentru ţara noastră, ci pentru întreaga regiune est-europeană.
„În calitatea mea de preşedinte al ţării nu am cedat şi nu voi ceda în fața provocărilor și a încercărilor de a fi supus unor presiuni. Nici de acum încolo nu voi ceda pe subiecte principiale pentru ţară şi societate. Aceste jocuri de-a democraţia cu suspendare sau transmitere a împuternicirilor se vor termina în curând, iar cei care participă la astfel de show-uri şi fărădelegi vor fi înlăturați pe termene mult mai îndelungate”, dă acesta asigurări.
Astăzi, speakerul Andrian Candu, căruia i-au revenit atribuțiile președintelui țării, după ce Curtea Constituțională l-a suspendat temporar, a semnat decretele de numire în funcție a doi miniștri propuși de PDM. Astfel, Silviei Radu îi revine cârma Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Civile, iar Nicolae Ciubuc va conduce Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Comentarii