Clipul video distribuit intens de membrii Partidului Democrat, plagiat din Rusia, în care cetățenii sunt criticați pentru starea de lucruri din Republica Moldova, iar guvernarea lăudată, l-a indignat pe președintele Platformei DA, Andrei Năstase.

Acesta a calificat clipul drept o „formă de propagandă tâmpită”, prin care se încearcă dezbinarea cetățenilor. Năstase a vorbit despre filmul propagandistic în cadrul unui mesaj video transmis pe Facebook.

„Rostesc aceste gânduri izvorâte dintr-o profundă indignare după ce am luat cunoștință de noile forme de-a dreptul tâmpite ale propagandei lui Plahotniuc, de inimaginabila obrăznicie a regimului său de a da vina pe oameni pentru dezastrul generalizat din Republica Moldova. Filmulețul său plagiat de la instructorii din Rusia prin care ni se induce oribila idee că nu contează în ce țară trăim este de-a dreptul degradant. Pentru tine, hoțule, nu contează în ce țară trăiești. Pentru noi, DA, contează. Pentru că noi ne iubim țara pe care tu o dărâmi. Sunt convins, ca și toată lumea bună din tara noastră, că voi asista curând la dreapta judecată pentru Plahotniuc și întreaga lui camarilă care siluiește de prea mulți ani demnitatea și identitatea poporului nostru. Adevărul, Plahotniuc, este în marș și nimic nu-l mai poate opri”, a declarat Năstase.

Săptămâna trecută mai mulți membri PD, printre care și fostul președinte Marian Lupu, au distribuit un clip laudativ la adresa guvernării și critic la adresa cetățenilor, în special cei care protestează și își manifestează nemulțumirea față de putere. Clipul s-a dovedit însă a fi a fi un plagiat grosolan din Rusia, apărut în timpul protestelor la adresa regimului de la Kremlin din 2016.

Citește și: (VIDEO) PLAGIAT grosolan: Un video în care este lăudată guvernarea și criticați cetățenii, copiat din Rusia

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •