(VIDEO) Replica lui Dodon către Candu

Autor: , in Politic / 26 septembrie, 2018, 14:56

Igor Dodon afirmă că Andrian Candu „și-a înțeles utilitatea sa politică” după ce i-a îndeplinit atribuțiile președintelui Republicii Moldova pentru a patra oară și s-a întrebat ieri dacă mai avem nevoie de instituția prezidențială, luând în considerare că este nevoit să semneze el decretele pe care șeful statului le refuză repetat.

Mai mult, Dodon îl citează pe Candu și spune că „aşa ceva nu putea să se întâmple într-o ţară europeană”.

„Doar în Republica Moldova este cu putinţă ca un partid care a acumulat 17% din voturi să controleze o majoritate parlamentară, iar preşedintele Parlamentului, ales de o coaliţie neclară din câţiva deputaţi, să preia atribuțiile unui preşedinte ales de peste 800.000 de cetăţeni”, a declarat șeful statului în cadul unei emisiuni televizate.

Cât privește întrebarea speakerului „dacă mai avem nevoie de instituţia Preşedinţiei” și afirmația că „poate nu mai este nevoie să cheltuim bani pe Preşedinţie”, Dodon a calificat-o drept stranie.

„Aşa spuneau unioniştii care, la 7 aprilie 2009, au incendiat, la Chişinău, clădirea Preşedinţiei şi a Parlamentului, declarând că toate acestea le au la Bucureşti. Totuşi, tentativele de a substitui preşedintele ţării nu vor dura mult. În curând, vor avea loc alegerile parlamentare şi atunci aceşti oameni vor fi înlăturați pentru perioade mult mai îndelungate”, a adăugat șeful statului.

Igor Dodon a mai precizat că, potrivit datelor din ultimele sondaje, Președinția se bucură de mai multă încredere din partea cetățenilor decât Parlamentul.

Citiți și: Andrian Candu: Mă întreb dacă mai avem nevoie de președinte

Ieri, șeful Legislativului, Andrian Candu, căruia i-au revenit atribuțiile președintelui țării, după ce Curtea Constituțională l-a suspendat temporar, a semnat decretele de numire în funcție a doi miniștri propuși de PDM. Astfel, Silviei Radu îi revine cârma Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Civile, iar Nicolae Ciubuc va conduce Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Anterior, Dodon a mai fost suspendat de trei ori: când a refuzat să-l numească pe Eugen Sturza ministru al Apărării, nu a semnat decretele de numire a șapte miniștri în ianuarie curent, dar și în cazul promulgării legii „anti-propagandă”. De fiecare dată, atribuțiile sale au fost preluate de Andrian Candu, președintele Parlamentului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X