Când va fi reluată circulația transportului pe str. 31 august 1989
Primăria municipiului Chişinău anunță că, începând de mâine, 28 septembrie, va fi reluată circulaţia transportului pe str. 31 august 1989, tronsonul cuprins între străzile Bulgară şi Tighina.
Până acum, au fost finalizate deja lucrările de reabilitare a reţelelor edilitare de pe str. 31 august 1989, în perimetrul străzilor Bulgară şi Ciuflea. Astfel, în perioada efectuării lucrărilor de intervenţie la reţelele subterane de pe str. 31 august 1989, circulaţia transportului pe str. Bucureşti, în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni – Ciuflea, este organizată pe ambele sensuri de circulaţie.
Lucrări de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare se vor efectua şi pe străzile Tighina şi Alexandru cel Bun. Acestea fac parte din Pachetul nr. 2 al proiectului „Chişinău – Drumuri Urbane”, care prevede reabilitarea a încă trei străzi din centrul oraşului – 31 august 1989, Tighina şi Alexandru cel Bun. Autoritățile informează că lucrările de reconstrucţie a străzilor vor începe în februarie 2019.
Comentarii