Moldova – țară de minuni, nu altceva! Iată și PDM-ul ”nostru”, aflându-se la guvernare din 2009, a reușit să-și păstreze vriginitatea politică până pe 20 ianurie 2016, când, pe la miezul nopții, Guvernul Filip și-a depus jurământul!

A fost nevoie de cumpărarea a vreo 40 de aleși ai poporului din Parlament, pentru ca nesimțiții din PLDM și PL  să nu să se opună grijii PDM față de popor, și să pornească  treaba cu construcția drumurilor și conectarea la apa potabilă calitativă! De, mai rămâne problema cu canalizarea. Și cu justiția, printre altele.

Dar și justiția asta e o mare pacoste! Țin minte cum l-am cunoscut, pe 6 aprilie 1992, pe Adrian Năstase, – tânărul, frumosul și deșteptul ministru de afaceri externe al României, venit la Chișinău să participe la întrunirea quadrilateră a miniștrilor afacerilor externe ai Republicii Moldova, Rusiei, Ucrainei și, respectiv, al României. Recunosc, el a fost cel mai eficient în apărarea poziției Republicii Moldova la masa de negocieri din punct de vedere al dreptului internațional!

Ah, ce carieră politică strălucită a avut acest Adrian Năstase – aproape că a devenit Președinte al României în 2004! S-a poticnit de Traian Băsescu. În schimb, Cabinetul Adrian Năstase, fiind  votat de Parlament la 28 decembrie 2000, a demonstrat o stabilitate și eficiență fără precedent în viața politică post-comunistă din România! Guvernul său a negociat cu succes ridicarea vizelor pentru cetățenii români care călătoreau în Spațiul Schengen. Pe lângă creșterea economică și consolidarea leului, Guvernul său a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană și a emis pachetele de legi pentru îndeplinirea reformelor legislative și sociale solicitate de aderarea la UE!

Și la ce i-a trebuit lui Adrian Năstase acestă ”aderare” și ”reforme”, inclusiv în justiție!? Ca să fie pus, pe 9 iulie 2008, sub urmărire penală de către DNA  în dosarul „Trofeul Calității în Construcții”? Ca să fie, pe 20 iunie 2012, condamnat definitiv și să încerce să se sinucidă cu un „Smith & Wesson”? Ca să mai fie condamnat, pe 6 Ianuarie 2014, la 4 ani de închisoare cu executare,  pentru șantaj și luare de mită, în dosarul Zambaccian?

De, cetățenii români au avut de câștigat în urma aderării la UE. Dar nu sunt sigur că Adrian Năstase s-a bucurat de toate ce au urmat după această aderare.

Așa că la noi, în Republica Moldova, încă din 2009 s-a tot strigat, pentru prostime, despre ”integrare europeană”. Însă, cine nu ține minte cum, încă de la AIE-1, se discuta public cine și cui i-a plătit 2 milioane de Euro pentru dreptul de a-l desemna pe Procuror General?!

La Chișinău s-a procedat mult mai deștept și nu s-a mers orbește pe calea parcursă de Adrian Năstase – banii de la naivii europeni au fost luați, dar nu pentru ca să te trezești ca prostul cu cineva de tipul Laurei Codruța Kövesi la CNA!

Așa că declarația lui Plahotniuc cum că PDM devine un partid ”pro-Moldova” este un fel de ”Brexit” moldovenesc – Consiliul Politic Naţional al Partidului Democrat din Moldova ”a decis”, nu mă îndoiesc, ”unanim”! Mai puțin contează pentru ce au votat  cetățenii Republica Moldova la 30 noiembrie 2014, când PDM s-a ales cu doar 15,8% de voturi – puterea-i uzurpată, turma tace, până ”la capăt” nimeni nici nu pornește.

Și mai nimeni nu este deranjat de faptul, că se conturează un fel de convergență ideologică între PDM și PSRM! Chiar dacă sărmanul Pavel Filip, trimis la New York să lupte, nu prea convingător, cu prezența ilegală militară rusească,  declară că: „În pofida speculaţiilor privind vectorul politic al ţării, integrarea europeană rămâne unicul plan sustenabil de dezvoltare a Republicii Moldova” (?!).

Pe când Pavel Filip e trimis la New York, Dodon, făcut de Plahotniuc ”președinte”,  primește cumincior instrucțiuni de la Kozak, și se înscrie la coadă pentru a fi primit ”oficial” de Putin – acela care e pătat de sângele miilor de jertfe ale agresiunii împotriva Ucrainei, de sângele celor 85 de copii și 298 de suflete nevinovate în ansamblu, ucise când a fost doborât avionul de pasageri de pe ruta MH-17.

Despre agresiunea împotriva Georgiei nici nu pomenim – uituci suntem. Ceea ce nu ne încurcă să ne pupăm cu oficialii georgieni la ”adunări interparlamentare”. Pe când Vadim Krasnoseliski zboară nestingherit prin aeroportul Chișinău și ajunge tocmai în Abkhazia, unde semnează ”tratate de prietenie” cu regimul separatist din Georgia.

Mai utilizăm încă un instrument de manipulare electorală care se numește ”credința strămoșească”! Luptăm cu homosexualismul și unionismul, și așteptăm, cu smerenie creștinească, vizita electorală a lui Kiril Gundeaev, care, în paralel, va mai turna și el apă la moara ”federalizării” Republicii Moldova. Iar lângă unele lăcașuri sfinte – în care ”dodonismul” este propăvăduit de la amvon, poți vedea parcate autoturisme cu inscripție pe geamul din spate: ”Cumpăr pielea lui Poroșenko – scump!” („Куплю шкуру Порошенко – дорого!»).

Vocile oamenilor simpli vor sta la baza programului nostru politic”, – a declarat Vlad Plahotniuc. Însă nimeni nu le raportează ”oamenilor simpli” cât costă un ”bollard”, din cele vreo sută ce înconjoară sediul PDM. Nimeni nu ne  explică nouă cine și de cine se teme, ascunzându-se în sediul super-securizat al PDM?

Și nu e clar cum poți să te aștepți să fii purtat în brațe de mulțimea entusiasmată dacă-ți ascunzi fundul în  ”Mercedes-uri” blindate? Și se cere o mică precizare – când PDM se declară partid care acționează „pentru toţi moldovenii”,  vorbește despre ”toți moldovenii” care umblă pe străzile Chișinăului cu ”Bentley Bentayga”, cu prețul inițial de 200 mii de euro?

Sau ”pentru toți moldovenii” care se înghesuie la tarabele ”magazinelor sociale” ale lui Ilan Șor? Cel puțin, când constați că în Republica Moldova prețurile la unele categorii de mărfuri de primă necesitate sunt mult mai înalte decât în Ucraina, care e în stare de război, îți dai seama că se lucrează intens și conștient ca ultimii să fie cât mai mulți – rezervele de ”hrișcă electorală” deja sunt făcute.

Democrația politică presupune concurența! Or, concurența de idei și personalități la ”noi” este substituită cu împroșcarea opoziției cu fecale informaționale. Iar cel mai tâmpit ”killer”, Vitalie Proca, împreună cu cel mai ”inocent” bancher, Gherman Gorbunțov, au devenit purtători ai adevărului în ultima instanță pentru turma electorală din spațiul canonic al bandiților autohtoni, pe când justiția noastră ”reformată” a devenit un instrument de impunere a atmosferii de frică în societate, chiar dacă s-au împotmolit nu numai cu investigarea furtului miliardului, ci și cu o crimă banală, când, în noaptea de 18 spre 19 mai 2018, un tânăr din Federația K1 l-a ucis pe un alt tânăr, Sergiu Bejenaru, care nu putea să se laude cu poze cu deputatul Constantin Țuțu.

Degradare și criză, așa poate fi descrisă situația din Republica Moldova. Cetățenilor Moldovei li s-a furat ceea ce, poate pentru prima dată de la dispariția URSS, prindea conturul unei idei naționale, – ”Republica Moldova – stat european”. În schimb, ”binomul” impune frica, fățărnicia, lăcomia și supunerea docilă drept singurile reguli de supraviețuire pentru ”oamenii simpli”.

Or, dacă vrem să fim optimiști, criza trebuie transformată într-o oportunitate pentru acei cetățeni moldoveni, care nu acceptă degradarea la care ne-au adus. Deoarece, același Plahotniuc are și el probleme – acesta aruncă-n vânt bani grei pentru tot soiul de sfetnici. Însă el repetă greșeala tipică a acelora, care, făcând bani grei, își imagineză că pot face și politică cu aceleași apucături – poți cumpăra deputați, primari, judecători etc. Însă, unde-i garanția că vei fi votat de ”oamenii simpli”?

Cert este, că PDM se va prezenta foarte palid la alegeri pe liste de partid. Cine va fi în capul listei PDM – Plahotniuc? Cert este că Plahotniuc va încerca să-i lanseze pe candidații ”independenți” în circumscripțiile uninominale – înseamnă oare aceasta că alegătorii chiar sunt orbi? Tot mai multă lume își dă seama că ”binomul” este un întreg și are un scop comun – legitimizarea uzurpării puterii prin mimarea alegerilor și transformarea Republcii Moldova într-o rezervație ”pro-Moldova”.

Prin urmare, trebuie de făcut totul ca alegerile să fie alegeri  – să nu ne așteptăm la eroism și miracole de la liderii politici – democrația și statul de drept pot fi salvate numai prin implicarea fiecărui cetățean în parte, care consideră că are un dram de demnitate.

După primele alegeri parlamentare pe liste de partide din februarie 1994, mi-a venit în minte următoarea formulă: ”Dacă vrei să afli ce merită un popor – trebuie să-i oferi libertatea”. Libertatea nemeritată am avut-o, și am ajuns în pragul pierderii ei.

În 2008, Barack Obama a învins cu sloganul campaniei electorale „Yes We Can„.

Americanii au demonstrate că ”pot”! Cu ”noi” întrebarea rămâne deschisă, ca și porțile rezevației ”pro-MOLDOVA”.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •