Un tânăr de 28 de ani, locuitor al comunei Tohatin, este învinuit de comiterea furtului, acțiunilor violente cu caracter sexual și omorul intenționat al unei femei.

Cadavrul victimei a fost depistat pe 30 mai 2018, în fâşia forestieră din Coloniţa, după ce oamenii legii fusese alertaţi despre dispariţia femeii.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, a fost identificat presupusul autor al crimei. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al comunei Tohatin, în vârstă de 28 de ani, cu care victima se cunoştea.

Potrivit probelor, între cei doi s-ar fi iscat o ceartă pe motiv că victima ar fi refuzat poftele perverse ale învinuitului. În aceste circumstanţe, bărbatul, care era în stare de ebrietate, ar fi agresat sexual victima, a asfixiat-o, după care i-a sustras telefonul mobil şi a dispărut.

În timpul audierilor, învinuitul, care anterior a mai fost condamnat pentru o tentativă de viol, şi-a recunoscut vina, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă de la 15 până la 20 ani închisoare sau detenţie pe viaţă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here