Modul în care a fost privatizată compania Air Moldova atrage criticile opoziției extraparlamentare. Stârnește dubii faptul că totul se întâmplă în ajunul alegerilor parlamentare, la fel ca și alte furturi de proporții, spun reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate și cei ai Platformei DA.

„Este un exemplu de activ al statului care intenționat a fost adus aproape de faliment, ca ulterior prin scheme puse la cale de PD să fie preluat. Este un proces netransparent. Noi, cetățenii Republicii Moldova, aflăm că această companie este datoare în timp ce administra rute destul de profitabile, că statul care trebuie să supravegheze modul în care este gestionat acest activ nu întreprinde nicio acțiune și foarte repede încearcă să scape de acest activ. Asistăm la încă un episod în care PD scoate la privatizare încă unul dintre cele mai profitabile active și le trece prin persoane interpuse în proprietatea lui Plahotniuc. Vom urmări ce se întâmplă la această companie și, odată cu schimbarea guvernării vom vedea dacă Air Moldova nu a fost adusă intenționat la faliment și felul cum a ajuns în mâinile acestei companii apărute peste noapte. Este aceeași schemă ca în cazul Aeroportului. Schema e clasică, băieții nu-și pun mintea în mișcare ca să inventeze ceva mai creativ. S-ar putea să ne trezim cu următorul activ, Moldtelecom, în condițiile crizei cu partenerii externi. Lor nu le rămâne decât să vândă cât mai repede activele statului sau se împrumute la dobânzi mari și să împovăreze cetățenii pentru mulți ani înainte”, a comentat secretarul general al Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, în cadrul Orei Expertizei de la Jurnal TV, conform jurnal.md.

„Ceea ce se întâmplă de fiecare dată înainte de alegeri este schema clasică care denotă că cei de la guvernare sunt niște profitori și sunt pregătiți de fiecare dată să-și asigure garanții financiare în caz de ceva. Așa s-a întâmplat în 2014 cu câteva zile înainte de alegeri, când cele mai mare sume au fost sustrase din Banca Socială. Toate schemele dubioase au fost puse la cale în ultima jumătate de an. Observ același lucru și în 2018. Am văzut ce s-a întâmplat cu cetățenia contra cost, amnistia capitalului – opera specială pentru legalizarea banilor furați din sistemul bancar, dar și schema cu Arena care va aduce un mare prejudiciu statului. A urmat situația cu gările, cu parteneriatul public-privat, deși o parte din ele sunt profitabile. Urmează să fie date în concesiune și în scurt timp vom afla cine este acest partener. La fel și la Air Moldova aceeași schemă: falimentul artificial. Acumularea datoriilor a început din 2013, dar doi ani ministru al Transporturilor a fost exponent al PD, Botnari. Până la alegeri probabil vor urma și alte cazuri răsunătoare, inclusiv în sistemul bancar”, a menționat vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

Blue Air, alături de un grup de investitori din Republica Moldova, a preluat Air Moldova, împreună cu datoria de circa 1,2 miliarde de lei. Compania Civil Aviation Group a fost declarată câştigătoarea procesului de privatizare a companiei aeriane naţionale a Republicii Moldova, Air Moldova.

Civil Aviation Group SRL este formată din compania aeriană românească Blue Air, alături de un grup de investitori din Republica Moldova şi a oferit pentru privatizarea Air Moldova preţul de 50 de milioane de lei, preluând totodată şi obligaţia datoriilor de circa 1,2 miliarde de lei.

Air Moldova a fost preluată de Blue Air prin intermediul unei firme înființate în luna august a acestui an. În firma respectivă, Blue Air s-a asociat cu oamenii de afaceri moldoveni Andrei Ianovici, care controlează Aergrup, și Serghei Melnik, care deține Air Jet.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here