Decizie surprinzătoare: Kim Jong Un, alături de papa Francisc printre favoriții la câștigarea Premiului Nobel pentru Pace
Revista americană Time i-a inclus miercuri pe preşedinţii american Donald Trump şi nord-coreean Kim Jong-un, pe Carles Puigdemont, fost lider al comunităţii autonome spaniole Catalonia, şi pe papa Francisc pe lista favoriţilor la câştigarea premiului Nobel pentru Pace pe anul 2018, care va fi anunţat vineri, la Oslo, de Comitetul Nobel.
Distincţia este acordată în fiecare an unei persoane sau unui grup de persoane care a depus eforturi pentru promovarea păcii în lume. În 2017, premiul Nobel pentru Pace a fost acordat Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), carea a devenit astfel a 23-a organizaţie care câştigă acest premiu de la crearea lui, în 1901.
Potrivit Comitetului Nobel, în acest an există 331 de nominalizări pentru acest premiu, dintre care 216 persoane şi 115 grupuri. Acesta este al doilea cel mai mare număr de nominalizări, după recordul din 2016. Procesul de selecţie este bine păzit înainte de anunţarea premiului, iar nominalizările nu sunt făcute publice, dar acest lucru nu i-a oprit pe oameni să facă speculaţii cu privire la favoriţi, notează Time în cea mai recentă ediţie a sa.
Kim Jong-un şi Moon Jae-in
Disputa pe tema armelor nucleare din Coreea de Nord şi testele cu rachete din 2017 au lăsat relaţiile dintre Seul şi Phenian poate la cel mai de jos punct al lor după războiul coreean din 1950-1953. Acum, în parte graţie liderilor lor, Kim Jong-un (Nord) şi Moon Jae-in (Sud), cele două Corei au luat primele măsuri în vederea dezarmării nucleare. Luna trecută, Kim s-a pronunţat pentru denuclearizare sub supravegherea inspectorilor străini.
Comitetul Nobel ar putea ajunge la concluzia că este greu să ignore evaluarea ONU conform căreia regimul Kim comite în prezent „crime împotriva umanităţii”, printre care tortură, înfometare şi execuţii în taberele de detenţie. Totuşi, perechea formată din Kim Jong-un şi Moon Jae-in este favorită clară la Nobelul pentru Pace pe 2018.
Comentarii