(FOTO, VIDEO) Explozie într-un bloc din sectorul Râșcani; Sunt victime

Autor: , in Populare / Social / 6 octombrie, 2018, 23:21

O explozie puternică s-a produs într-un bloc de pe bulevardul Moscova, 11 din sectorul Râșcani al capitalei cu puțin timp în urmă. Potrivit martorilor, trei apartamente au fost afectate și sunt persoane rănite, printre care și un pompier.

Mai mulți internauți au postat fotografii și videouri de la locul cu pricina. Oamenii spun că au auzit un zgomot foarte puternic, iar deflagrație ar fi fost provocată de o butelie de gaz.

La fața locului s-au deplasat echipe de pompieri și medici.

„Apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:43. Au venit șapte echipaje de salvatori și pompieri. La fața locului lucrează organele de drept – angajați ai Procuraturii și ai IGP. Potrivit primelor informații, în urma deflagrației au fost afectate mai multe apartamente de la etajele 15, 16 și 17. Pompierii sunt la fața locului pentru salvarea și evacuarea victimelor. Conform datelor preliminare, cel puțin cinci oameni au fost evacuați vii, nu este cunoscut dacă sunt persoane decedate, dar nu este exclus acest fapt, întrucât sub dărâmăturile plăcilor de beton ar putea exista oameni. În procesul de intervenție a avut de suferit un pompier, peste care a căzut o placă de beton. Acesta a fost preluat de urgență de serviciul 903”, a declarat ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu.

Vom reveni cu detalii…





Sursă foto, video: facebook.com

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X