Italia, avertizată de Comisia Europeană: „O abatere semnificativă”

Autor: , in Externe / 6 octombrie, 2018, 10:01

Ieri, Italia a fost avertizată de Comisia Europeană (CE) că deficitul bugetar prevăzut constituie o abatere semnificativă de la traseul economic convenit cu statele membre ale Uniunii Europene.

„Ţintele bugetare revizuite par la prima vedere să indice o abatere semnificativă de la traseul bugetar recomandat”, au declarat vicepreşedintele CE, Valdis Dombrovskis, şi comisarul european pentru economie, Pierre Moscovici, într-o scrisoare adresată ministrului italian al Economiei, Giovanni Tria.

Cei doi oficiali europeni au adăugat, potrivit Agerpres, că este vorba de „o sursă de îngrijorare serioasă”.

Câteva ore înainte, Guvernul de la Roma îşi făcuse cunoscute intenţiile privind îndatorarea şi deficitul pe următorii trei ani. Deficitul ar urma să crească de la 1,8% din produsul intern brut (PIB) în 2018 la 2,4% în 2019, apoi să scadă la 2,1% în 2020 şi să revină la 1,8% în 2021. Obiectivele au fost justificate prin necesitatea unei „schimbări profunde a politicii economice şi bugetare”, în vederea relansării economiei. Potrivit Guvernului Italiei, îndatorarea suplimentară ar urma să ducă la creşteri ale PIB de 1,5% în 2019, 1,6% în 2020 şi 1,4% în 2021 – valori considerate optimiste de alte instituţii. La rândul său, creşterea economică mai mare ar urma să reducă datoria publică de la 130,9% din PIB anul acesta – unul din cele mai ridicate niveluri din lume – la 126,7% în 2021.

Calculele bugetare se bazează pe premisa unui surplus primar (fără dobânzile pentru datorii) în scădere de la 1,8% anul acesta la 1,3% anul viitor.

În iulie, la Roma, statele membre UE – inclusiv Italia – au convenit asupra unui obiectiv de ameliorare structurală cu 0,6% din PIB, au reamintit reprezentanţii Bruxellesului în scrisoarea citată. Comisia Europeană va trebui să se pronunţe oficial până la sfârşitul lui noiembrie asupra previziunilor bugetare ale Italiei şi asupra unor planuri economice mai detaliate care trebuie depuse până pe 15 octombrie.

Luni, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Italia – a treia economie ca mărime din zona euro – riscă să declanşeze o criză a datoriilor asemănătoare cu cea din Grecia şi că nu este îndreptăţită la un tratament special pentru indisciplina fiscală.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Faci un comentariu sau dai un răspuns?


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *