(DOC) Actele care confirmă că Shor i-a plătit studiile fiului lui Iurie Leancă
Postul de televiziune Jurnal TV a publicat copii ale extraselor bancare care demonstrează că Ilan Shor, principalul nume care aparte în raportul Kroll privind jaful din sistemul bancar, i-a finanțat studiile fiului fostului premier Iurie Leancă.
Asta după ce actualul vicepremier a declarat marți, în cadrul unei emisiuni de la un post din cadrul trustului controlat de președintele PDM, Vladimir Plahotniuc, Leancă s-a apărat acuzând Jurnal TV că l-ar defăima și ataca încă din 2015.
„Vreau să spun foarte răspicat și clar. Și de această dată este un fals. Nu am luat bani de la Ilan Shor, nu am avut cu el afaceri financiare sau de alt gen”, a declarat Leancă la Canal 2.
Potrivit Jurnal TV, este vorba despre extrasele de pe conturile deținute de compania Tomton Trade Corp la ABLV Bank în euro, dolari și lire sterline. Această companie a plătit studiile mezinului lui Leancă la un colegiu din Anglia.
Fostul premier Vladimir Filat și ex-deputatul Chiril Lucinschi au fost condamnați pentru că au primit și ei, la rândul lor, bani de la Ilan Shor inclusiv prin intermediul acestei companii.
Iată rulajele complete ale companiei prezentate de Jurnal TV, în care se regăsesc și transferurile către fiul lui Leancă.
Rulaje_Iurie Leancă_Ilan Șor by on Scribd
Comentarii
[…] Citește și: (DOC) Actele care confirmă că Shor i-a plătit studiile fiului lui Iurie Leancă […]