Începând de săptămâna viitoare, trei mașini de mamografie mobile vor merge în toate localitățile rurale din țară pentru a efectua femeilor screening mamar gratuit.

Astfel, din 17 octombrie, mașinile mobile vor merge în localitățile raioanelor Strășeni, Leova, Rezina, Șoldănești, Cantemir și Nisporeni, iar în anul 2019 – în toate localitățile din raioanele țării, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Conform datelor prezentate de registrul național de cancer, în anul 2015 au fost luate la evidență cu noi cazuri de cancer mamar 1013 paciente, în 2016 numărul pacientelor noi a ajuns la 1170, iar în anul 2017 au fost luate la evidență 1118 paciente. Cel mai frecvent sunt afectate de cancer mamar femeile care au peste 50 de ani.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •