Liderul unionist George Simion, căruia i s-a aplicat o interdicție de 5 ani de a intra în Republica Moldova, a protestat joi la vina liderului PD, Vladimir Plahotniuc, de la București.

El a dat și câteva detalii despre locuința de lux, care „are peste o mie de metri pătrați, o piscină de mărimea unui teren de tenis și costă 1,3 milioane de euro”.

„Acest domeniu a aparținut mai mulți proprietari care au avut legături cu KGB-ul rusesc. Pentru această tranzacție a semnat și finul lui Plahotniuc, alis Ulinici, Andrian Candu. Unul dintre oamenii implicați este și europarlamentarul român Ioan Mircea Pașcu”, a acuzat Simion.

El a amenințat că va protesta la această vilă în continuare până ce i se va scoate interdicția care i-a fost aplicată.

„Asta este ambasada Republicii Moldova din România. Este simbolul a ce înseamnă Republica Moldova pentru România. Această protecție a bandiților din Moldova de către statul român”, a mai spus Simion.

George Simion a mai acuzat actuala putere de la Chișinău că l-ar proteja pe Plahotniuc și că la mijloc ar fi „afaceri de miliarde de dolari” și „legături strânse cu serviciile secrete rusești”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •