Modelul politic al președintelui PDM, Vladimir Plahotniuc, ar fi un oarecare „Vladimir Franco”. Analistul politic român Petrișor Peiu a vorbit despre felul în care încearcă să-l prezinte politicienii din actuala putere de la Chișinău pe „liderul suprem” al Republicii Moldova.

Peiu a vorbit vineri, în cadrul dezbaterii „Republica Moldova Azi – integrare europeană între speranțe și dezamăgiri”, organizată de Fundația Universitară a Mării Negre, despre o întâlnire între un „personaj politic important de la Chișinău” și o delegație a Băncii Mondiale.

„Personajul politic foarte important se străduia să le explice celor care erau toți străini cam ce model de personaj și de viziune ar fi liderul suprem Vladimir Plahotniuc. Ar fi vrut să spună acel personaj că modelul este Putin, dar a început cu Vladimir și a terminat cu Franco. Și a ieșit că modelul este Vladimir Franco”, a relatat Peiu.

Potrivit analistului politic, s-a încercat astfel se să explice că și lideri precum Franco în Spania sau Salazar în Portugalia au fost considerați dictatori, dar au făcut și lucruri bune pentru țările lor.

„Însă și Salazar și Franco au fost personaje remarcabile. Ambii, în momentul în care au murit, nu prea au lăsat mari averi familiilor lor. Vorbim despre alte dimensiuni”, a completat Petrișor Peiu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here