Sintagma „integrare europeană” nu va fi introdusă în Constituție cel puțin până săptămâna viitoare, după ce un proiect inițiat de Partidul Democrat în acest sens, dezbătut în ședința Parlamentului, a fost amânat pentru vot.

Asta deoarece era clar că inițiativa nu va întruni majoritatea constituțională a voturilor, iar spicherul Andrian Candu a propus amânarea supunerii la vot pentru o ședință care se va desfășura săptămâna viitoare.

În timp ce reprezentanții PD-ului și ai PPEM-ului, în special spicherul Andrian Candu, au venit cu pledoarii în susținerea acestei inițiative, socialiștii, comuniștii, liberal-democrații și liberalii au acuzat actuala putere de populism.

Reprezentanții comuniștilor, liberalilor și liberal-democraților au declarat că nu sunt împotriva integrării europene, dar că actuala putere ar trebui să se concentreze asupra implementării Acordului de Asociere cu UE, dar nu să inventeze „sintagme populiste în preajma alegerilor”.

Ei au făcut referire la criticile dure venite în ultima perioada din partea Uniunii Europene la adresa actualei puteri de la Chișinău, acuzată de derapaje democratice.

Mai mult, liberalii au spus că „singura cale de integrare europeană este unirea cu România” și că anume acest lucru ar trebui introdus în Constituție.

Socialiștii și-au motivat gestul prin faptul că „în prezent cel puțin 50% din cetățeni” ar fi adepți ai Uniunii Vamale și au îndemnat PD-ul să facă un referendum dacă vor să modifice Constituția la acest capitol.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •