Fiat a renunțat să mai producă versiunea diesel a modelului de oraș Panda, ca urmare a faptului că doar 15% dintre clienți alegeau această variantă, potrivit unor informații neoficiale.

Fiat a anunțat în vara acestui an că va renunța la motoarele diesel până la sfârșitul lui 2021, iar planul a început deja să fie pus în practică, scrie Automarket.ro

Constructorul italian a renunțat să mai producă versiunea diesel pentru Fiat Panda începând din 1 septembrie, potrivit unor surse citate de publicația Automotive News, iar speculațiile sunt întărite de faptul că oficialii Fiat nu au dorit să comenteze informația.

Singura versiune diesel pentru Panda era un motor Multijet de 1.3 litri și 95 de cai putere produs în Polonia care echipează și Fiat 500.

Cel mai probabil, decizia finală a fost influențată și de introducerea noilor teste de emisii WLTP începând tot de la 1 septembrie, însă versiunea diesel nu se bucura oricum de prea mult succes. Datele furnizate de compania de analiză Jato Dynamics arată că numai 15% dintre unitățile Panda vândute în Europa în primele 8 luni ale anului aveau propulsie diesel, și anume circa 17.000 de exemplare din numărul total de circa 111.000 de unități.

În cazul lui Fiat 500, acest motor are o cotă de piață și mai mică, de numai 4%, iar puținele țări în care este disponibil îl afișează cu mesajul „final de stoc”. Cu alte cuvinte, este foarte posibil ca nici Fiat 500 să nu mai fie disponibil cu motor diesel.

Panda și 500 sunt modelele pe care Fiat își va baza viitorul în Europa, în contextul în care acestea acoperă 47% dintre vânzări în acest an, în timp ce Punto urmează să fie eliminat din gamă. Fiat 500 va primi o versiune electrică și sisteme micro-hibride în 2020, în timp ce 500L și 500X vor avea și ele propulsii micro-hibride.

Vânzările automobilelor diesel au scăzut semnificativ în Europa în ultimii doi ani, ca urmare a scandalului emisiilor și a normelor tot mai dure privind noxele.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here