Doamne, am hotărât să-ți scriu direct ție, pentru că mai devreme i-am scris coordonatorului și am făcut mai rău – lucrurine s-au agravat. A mărit iar doza. Știi, de ceva ani, în Moldova se întâmplă lucruri ciudate. Trăim în absurd, Doamne! Cred că cineva transformă oamenii în zombi, pulverizând vreo porcărie în aer. Și permanent mărește doza. Din cauza asta tot ce ieri părea ridicol, jenant, inacceptabil – astăzi e realitate firească. Oamenilor parcă le este ștearsă rațiunea. Nu mai analizează, uită trecutul, își vând sufletele pentru o farfurie de hrișcă și tușonkă…

Doamne, s-au agățat de noi niște „lipitori” de care nu ne putem dezbăiera. Pupă steagul țării, jură, promit munți de hrișcă și tușonkă, te proslăvesc viclean pe Tine ca să pară buni creștini – unul și-a băgat în cap că-i „președinte dat de Dumnezeu” – ne fură de prăpădenie și pângăresc credința sinceră a oamenilor în Tine.

Doamne, știi, miercuri, la Frasin, Dondușeni, au sfințit asfaltul. Cică așa trebuie înainte de alegeri – să vadă lumea că le pasă guvernanților de popor. Au așternut un nou strat de asfalt pe vreo sută de metri de drum deja asfaltat și l-au sfințit – cu preot, măturiță din busuioc și agheasmă. A fost o adevărată ceremonie – cu elevi îmbrăcați în haine „ca la concert”, cu pâine și sare, tăierea panglicii roșii și cu nacialnici de la raion. Însuși președintele raionului a făcut selifie de la eveniment și a postat pozele pe Facebook. Mie mi-a relatat de la fața locului corespondentul meu special de la Frasin, mămuca. Totul s-a întâmplat chiar în fața porții ei. Așa ai ordonat Tu, Doamne? Să sfințească asfaltul? Ce te faci, Doamne, dacă într-o zi un nebun va decide să-și sfințească tatuajele? Te asigur că, dacă va plăti bine, se vor găsi preoți care vor accepta să-i îndeplinească păcătoasa dorință. Mămuca noastră e bătrână. Ea tare crede în Tine, a donat câteva pensii pentru biserica din sat de teamă ca nu cumva preotul să încuie ușa bisericii atunci când ea va muri. El obișnuiește uneori să facă și din astea. Doamne, dar când i-a văzut pe ăia sfințind asfaltul s-a crucit, s-a rezemat de țărușul porții și ne-a sunat să ne întrebe dacă ceea ce vede e normal. A vrut să se asigure că înțelegem ce vorbește. Credea că a luat-o razna.

O, Atotputernicule, te mai rog să-ți precizezi cumva atitudinea față de președintele nostru. Omul acesta a fost comunist, iar acum pupă toate icoanele care-i nimeresc în cale. A ajuns președinte prin minciuna cu sirienii, ajutat de niște preoți care au scornit minciuni și au umilit public o femeie. L-ai iertat fără pocăință și l-ai lăsat să-și păstreze rodul păcatului? S-a îmbrăcat în alb, așa cum arată în filmele cu îngeri, și a urcat pe muntele Athos să facă niște poze pentru Facebook. Mai nou, vrea să-l aducă în Moldova pe patriarhul rus Kiril pe care Putin l-a numit „partener natural al puterii politice ruseşti” și ai cărui subordonați sfințeau, cu ani în urmă, rachetele rusești care au omorât oameni în Ucraina.

Recent, religiosul nostru președinte a anunțat despre trimiterea moaștelor Sfântului Pantelimon de pe muntele Athos suferinzilor de cancer de la Institutul Oncologic. Asta-i treabă de președinte, Doamne? Asta în condițiile în care, la mijlocul lunii septembrie, un om a murit pe stradă așteptând ambulanța. O comisie a constatat că omul putea fi salvat dacă ambulanța venea la timp. Zilele acestea, o femeie a murit în timp ce aștepta să intre la medic. Stătea la coadă și a murit.

Doamne, eu nu știu care e birocrația acolo sus, dar știu că în viața mea nu am făcut boacăne foarte mari. În răbdare și cu inimă bună îngrijesc de animăluțe bolnave și abandonate, le duc la veterinar, le tratez și le găsesc stăpâni buni, iubitori. Eu niciodată nu ți-am cerut nimic, dar cred că a venit momentul când trebuie să te rog și să mă ajuți. Nu pentru mine, Doamne, ci în numele dreptății la care ții și Tu foarte mult. Fă-mă, Doamne, procuror și lipsește-i pe netrebnici de posibilitatea de a mă da jos! Măcar 2 ani. Ca să lupt, în sfârșit, eficient împotriva răului. Știu, pentru asta trebuia să fac juridică, nu jurnalism, dar am citit în cărțile Tale că poți face minuni. Aștept răspuns, Doamne!


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here