Președintele Igor Dodon, care a vizitat în ultimii ani de mai multe ori Muntele Athos, nu va mai putea merge în dintre cele mai căutate locuri la nivel mondial de către creștinii ortodocși. Asta după ce purtătorul de cuvânt al Patriarhului rus Kirill, Alexandr Volkov, a anunțat că enoriașii ruși ar putea avea interzis să se mai roage în locul denumit și „Patria Ortodoxiei”.

Decizia Patriarhiei Ruse vine ca urmare a ruperii relațiilor cu Patriarhia Constantinopolului, care a recunoscut autocefalia Bisericii din Ucraina.

„Athos este ‘teritoriu canonic’ al Patriarhiei Constantinopolului, iar în aceste biserici credincioșii Bisericii Ortodoxe Ruse nu pot lua comuniune și nu pot participa la servicii de închinare”, a declarat Volkov.

Decizia ar putea afecta și creștinii ortodocși din Republica Moldova, care în mare parte sunt adepți ai Mitropoliei Moldovei, aflată în prezent în subordinea Patriarhiei Ruse. Acest lucru s-ar putea răsfrânge și asupra președintelui Igor Dodon, care a vizitat de mai multe ori Muntele Athos în ultimii ani.

Sinodul Bisericii Ruse s-a reunit luni la Minsk şi a decis că este imposibilă menţinerea comuniunii euharistice cu Patriahia de la Constantinopol. Ruşii au lansat acuzaţii grave, vorbind despre încălcarea canoanelor bisericeşti şi recunoaşterea unor episcopi şi clerici asupra cărora s-a aruncat anatema.

Biserica Rusă se referă la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către Constantinopol, decizie care scoate practic ortodocşii din această ţară de sub controlul Moscovei.

Patriarhia ecumenică de la Constantinopol, cea mai înaltă autoritate canonică din lumea ortodoxă, a anunţat că recunoaşte independenţa Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în pofida opoziţiei din partea Patriarhiei Moscovei, precum şi din partea Kremlinului.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here