Sursă foto: bani.md

Cetățenii din 60 de state ar putea obține mai ușor viză pentru Republica Moldova, iar procedura de eliberare a permiselor de ședere în scop de muncă și de afaceri ar putea fi simplificată. Subiectele au fost discutate în cadrul unei ședințe la Guvern.

Pentru simplificarea procedurii de eliberare a vizelor s-a propus modificarea legislației în vigoare. În urma operării modificărilor, pentru o vizită, o călătorie turistică sau de afaceri în Republica Moldova va fi suficientă doar cererea de acordare a vizei, însoțită de pașaportul valabil al solicitantului. Ținând cont de specificul activității pentru obținerea vizei de transport, suplimentar vor fi prezentate permisul de conducere, documentele de înmatriculare a vehiculului și copia autentificată de pe licența companiei de transport.

În prezent, pentru a obține viză în țara noastră, persoanele prezintă biletul tur-retur, asigurarea medicală, rezervarea la unitatea de cazare și dovada mijloacelor de întreținere.

Totodată, Guvernul anunță că, pentru a atrage investiții și a liberaliza piața muncii, va fi simplificată și procedura de eliberare a permiselor de ședere în scop de muncă și de afaceri. Schimbările propuse vor reduce pachetul de acte prezentat pentru documentare de la 10 la 6, iar termenii de examinare a actelor de ședere provizorie în scop de muncă pentru lucrătorii imigranți va fi micșorat de la 25 la 15 zile. Va fi redus și termenul de perfectare a permisului de ședere de la 30 la 7 zile calendaristice. Vor fi simplificate și procedurile de încadrare în muncă a lucrătorilor străini sezonieri, iar pentru străinii angajați în proiecte investiționale, perioada de valabilitate a dreptului de ședere va fi extinsă de la un an la doi sau trei, în funcție de durata proiectului. Totodată, va fi sporită responsabilitatea angajatorului pentru străinul invitat la muncă în Republica Moldova.

În prezent, cetățenii din 100 de state pot călători în Moldova fără vize, pentru cetățenii din 57 de state este stabilit regimul de vize, iar cetățenii din 38 de state pentru deschiderea vizei au nevoie de invitația unei persoane fizice sau juridice din țara noastră.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here