Partidul Democrat din Moldova începe tot mai mult să semene cu Partidul Comunist din URSS, iar R. Moldova devine, pe zi ce trece, o replică jalnică a statului totalitar sovietic. După ce în editorialul precedent constatam paralela flagrantă dintre „Teroarea Roșie” instituită de bolșevici și „Teroarea Albastră” a PD, dezlănțuită asupra societății moldovenești, duminică am constatat și mai multe paralele dintre aceste regimuri:

1. Masturbarea electorală

Încolțit de europeni și americani, constrâns de miile de protestatari și urât patetic de moldoveni, Plahotniuc a decis să echilibreze cumva această prăbușire de imagine și susținere, prin organizarea unui miting polisemantic, care să arate celor din exterior că are susținere, celor din interior că este stăpân pe situație, iar propriului partid că mai sunt speranțe.

PD a procedat ca un autentic partid autoritar, obligând funcționarii, conducătorii din domeniul educațional și medical, primarii, șefii de întreprinderi agricole și industriale să aducă sub semnătură oameni la această manifestare de exorcism (pentru cei care nu știu cuvântul – ceremonie rituală însoțită de rugăciuni, descântece etc. pentru alungarea demonilor din trupul unui posedat).

A fost multă lume. Unii zic 20 mii, alții 100 mii. Oricum, puțină pentru ambițiile și resursele investite în organizarea manifestării. Dar și mai puțină pentru că acești oameni oricum sunt votanții opoziției, iar aducerea lor cu forța le-a generat o repulsie și mai mare față de guvernarea oligarhică. Iar PD în loc de starea „orgasmică”, de contopire cu mulțimea, s-a ales cu o masturbare electorală care numai lui i-a adus plăcere. Așa făceau liderii sovietici, așa fac și conducătorii democrați.

2. Regele Lear și Lear-ul moldovenesc

Pornit duminică dimineață spre Ungheni, am văzut zeci de autocare pe autostrada Leușeni, care veneau dinspre Fălești, Ungheni și Nisporeni. Clar că majoritatea erau din raionul Nisporeni, pe care se pare că Plahotniuc vrea să-l privatizeze. Dar cel mai mult mi-au atras atenția autocarele și microbuzele cu inscripția „Lear Corporation”, cred că am numărat vreo zece. La o simplă accesare pe google, afli că „Lear Corporation Ungheni” este o companie înregistrată în Zona Economică Liberă Ungheni. Fondată în februarie 2010. Aceasta produce și livrează tapițerie auto pentru Mercedes, Toyota și Ford. Potrivit datelor expuse, are peste 1 500 de angajați și deține locul 4 în topul celor mai mari exportatori din R. Moldova.

Pe de altă parte, prietenul cel mai frecvent al „Lear” de la Ungheni este chiar speakerul Andrian Candu, care umple pagina sa cu poze ale vizitelor sale acolo, lucru care-l face și Marian Lefter, directorul întreprinderii, pentru care se pare că această „prietenie” este multidimensională. Poate să-l întrebe cineva pe Marian Lefter sau chiar pe reprezentanții oficiali ai Corporației Lear din Detroit, ce căutau coloanele cu autocarele „Lear” în ziua de duminică la Chișinău? Poate primim vreun răspuns năstrușnic, gen mergeau la teatru sau la fotbal, așa cum am primit de la gloatele de oameni adunați la marginea drumului pe traseu.

3. Oamenii pădurii

Da, oameni buni, duminică dimineața, traseul care duce spre Leușeni era plin de grupuri de oameni adunați și înregimentați ca în timpurile sovietice, pentru a participa la „parada” de 21 octombrie a Partidului Democrat. Unii dintre ei erau ascunși în pădure, pentru a nu bate la ochi și a trezi suspiciune. Adică acești oameni nu doar că erau scoși din sate pentru a merge la Chișinău, dar și obligați să se ascundă în pădure pentru a nu fi cumva văzuți.

Ne-am oprit și noi să vorbim cu dânșii. Unii ne-au întors spatele pentru a nu fi văzuți, alții s-au îndepărtat rapid, iar cei mai mulți s-au ascuns în pădure. Pentru că așa le-a spus „șefa”. I-am întrebat ce fac acolo? Una mai răsărită (probabil supraveghetoarea) ne-a zis că au venit la strâns ghindă. Buni ghindari. Fără căldări sau saci, îmbrăcați cu ce aveau mai bun, la strâns ghindă cu mijirea zorilor. Dezolantă priveliște.

4. Autarhia sinucigașă

Unul din criteriile definitorii ale regimurilor totalitare sau autoritare este izolarea lor internațională, care este impusă și/sau autoimpusă. Această stare de autoizolare se cheamă „autarhie”, o politică prin care se tinde spre crearea unei economii naționale închise, izolate de economia altor țări, iar prin extensiune, izolarea completă a țării și întoarcerea spre sine însuși. Mai mulți au observat că Partidul Democrat a ales sloganul „Pentru Moldova” pentru a-și ascunde propria slăbiciune și frustrare a falimentului extern; a dezavuat oficial cursul de integrare europeană; l-a egalat cu opțiunea de integrare euro-asiatică; ne-a îndepărtat de România ca stat (chiar dacă este apropiat de PSD din solidaritate mafiotă).

Toate sloganele și cuvântările de „neo-moldovenism statalist” și autosuficiență doar din raționamentul de supraviețuire fizică și politică, dincolo de care nimic altceva nu mai contează. Așa a făcut România lui Ceaușescu, Albania lui Enver Hodja, Coreea lui Kim Ir Sen, Libia lui Gaddafi și multe alte regimuri autoritate determinate să salveze un singur om și clica lui, în detrimentul interesului majorității populației. Doar că această autarhie este sinucigașă, pentru că R. Moldova nu are resurse pentru o astfel de izolare și „autenticitate”, colapsul sistemului de salarii și pensii este iminent, oamenii fug din țară, economia se sufocă, disperarea este imensă, iar banii din exterior nu vor mai veni.

5. Soluția rezistenței

Mișcarea de rezistență ACUM s-a dus duminică la Ungheni, dintr-un gest de solidaritate pentru încarcerarea absolut ilegală a lui Gheorghe Petic. Am văzut că mai mulți guralivi pe rețelele de socializare ne-au apostrofat că de ce nu am venit în PMAN să protestăm, da’ ne-am dus la Ungheni.

Răspund prin altă întrebare: Dar la 27 august, atunci când noi stăteam în PMAN și poliția ne-a ridicat ca pe criminali, voi unde erați? Ciocul mic și întrebați-vă ce faceți personal pentru ca regimul să dispară. Ne-am dus la Ungheni pentru că acest om și familia lui aveau nevoie de sprijin, de încurajare. Pentru că organizația PAS și PPDA, liderii acestora, Corneliu Prepeliță și Irina Arhire, sunt hărțuiți și ameninți în permanență după protestul din 29 iulie, când Ungheniul s-a mobilizat și a sfidat regimul. Pentru că am vrut să spunem unghenenilor că orașul și raionul nu aparține regimului, ci este a oamenilor, iar orașul Ungheni a fost în acea zi un oraș al libertății, unde oamenii ne-au așteptat cu bunăvoință și speranță.

În sfârșit, pentru a arăta și altor orașe, sate și comune, cetățenilor R. Moldova, că există o alternativă la acest regim, că de fiecare în parte depinde capacitatea noastră de rezistență, că nu trebuie să le fie frică și că trebuie să aibă curajul să se ridice peste tot în republică pentru a susține Mișcarea de Rezistență ACUM în lupta contra regimului. Numai așa vom învinge. Fiți vocali și intransigenți, vorbiți și opuneți-vă. Cu cât mai deschis veți vorbi, cu atât mai mult veți speria oligarhia, pentru că ea se teme de oamenii curajoși și îi intimidează pe cei care tac și se supun. Regimul are totul, dar nu are nimic, pentru că nu vă controlează, iar noi nu avem nimic, dar vă avem pe voi, adică totul.


Acest articol este proprietatea Expresiv Media SRL, și este protejat de legislația drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limita a 150 de cuvinte, cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către articolul original.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •