Un copil și-a invitat toți colegii de clasă la ziua lui de naștere, însă nimeni nu a venit. Cum a reacționat copilul
Un băiețel de 6 ani din Arizona, SUA, a invitat 32 de colegi de clasă la petrecerea dată cu ocazia zilei de naștere, însă niciun coleg nu a venit. Imaginea cu micuțul întristat a devenit virală pe rețelele sociale, iar mii de oameni i-au trimis mesaje de încurajare.
Teddy Mazzini, a invitat 32 de colegi de clasă la ziua lui de naștere, la un restaurant de pizza, duminică după-amiaza. Din nefericire, niciun invitat nu a venit, scrie Daily Mail.
O fotografie cu micuțul așteptându-și colegii a fost postată pe Facebook de jurnalistul local Nick VinZant. El le-a cerut internauților să-i ureze „La mulți ani!”, după ce le-a explicat cum stă treaba.
„Teddy, știm că e greu să treci peste acea petrecere, dar acum sper ca părinții tăi să printeze aceste comentarii pentru tine, pentru că sunt două lucruri pe care le-am învățat până la 35 de ani: 1. Foarte, foarte puțini oameni au încă prieteni din școala generală. 2. Cei mai buni prieteni din lume au venit în viața mea la vârsta de 28 de ani și la 23 de ani”, a scris Adam Burnside, utilizator de Facebook, în secțiunea de comentarii a fotografiei.
Fotografia a ajuns rapid în atenția comunității, iar echipa de baschet Phoenix Suns și echipa de fotbal american Phoenix Rising l-au invitat pe Teddy să-i sărbătorească ziua de naștere la meciurile lor.
Comentarii