Cum comentează Nae-Simion Pleșca refuzul de a susține limba română în Constituție
Deputata Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Maria Ciobanu, cere anularea titlului de doctor în filologie a deputatului Partidului Democrat din Moldova (PDM), Nae-Simion Pleșca, după ce nu a susținut introducerea în Constituției a sintagmei „limba română”. De partea cealaltă, deputatul spune că inițiativa a fost populistă, iar convingerile sale privind limba română rămân în continuare aceleași.
După ce a anunțat în Parlament că va cere președintelui României, Klaus Iohannis, retragerea cetățeniei românești pentru cei care s-au opus introducerii pe ordinea de zi a ședinței a unui proiect privind modificarea articolului 13 a Constituției și introducerea sintagmei „limba română”, Ciobanu a anunțat că va cere și anularea titlului de „doctor în filologie” a deputatului PDM, Nae-Simion Pleșca.
„Îi voi scrie nu numai președintelui României, domnului Klaus Iohannis, solicitând retragerea cetățeniei române deputaților moldoveni care nu au votat pentru introducerea adevărului științific în Constituție, limba română, modificând astfel rușinosul art.13, dar de asemenea voi cere insistent președintelui Academiei de Științe, domnului Gheorghe Duca, să-i retragă deputatului Nae-Simion Pleșca titlul științific „Doctor în filologie”. Aș vrea să știu cum se simte azi domnul Mihai Cimpoi, fără „ajutorul” căruia Nae-Simion Pleșca nu ar fi văzut în vecii vecilor acest prestigios titlu științific”, a scris Maria Ciobanu pe o rețea de socializare.
Contactat de Cotidianul.md pentru a comenta intenția deputatei PLDM, Nae-Simion Pleșca ne-a declarat că nu vrea să comenteze intenția deputatei. Referitor la faptul că nu a votat includerea pe ordinea de zi a proiectului, Pleșca a declarat că intenția a fost populistă, întrucât trebuia să fie prezentat și un raport al comisiei juridice, numiri și imunități, însă convingerile sale privind limba română rămân în continuare aceleași.
„Nu cunosc nimic despre intenția doamnei Ciobanu. Genetic eu sunt român, iubesc și promovez limba și cultura română. Am făcut acest lucru și îl voi face în continuare. Nu am votat pentru introducerea pe ordinea de zi a proiectului, deoarece procedural nu era raportul comisiei juridice și nu erau voturi. Această chestie nu are nimic cu dragostea și respectul meu față de limba română. Am votat pentru limba română în comisie. Acest proiect a fost o chestiune populistă, dar eu nu îmi permit să fiu populist în raport cu neamul, cultura și limba română”, a declarat deputatul PDM, Nae-Simion Pleșca.
Amintim că, PD, PSRM și PCRM nu au susținut, în ședința de astăzi a Parlamentului, introducerea pe ordinea de zi a Legislativului un proiect privind modificarea articolului 13 a Constituției și introducerea sintagmei „limba română”.
Comentarii