Filmul premiat cu Oscar „Gladiatorul” va avea o a doua parte. Distribuitorul va fi compania Paramount Pictures, iar regizorul va fi englezul Ridley Scott, anunță The Guardian 

Peter Craig, care a scris scenariul pentru „The Hunger Games”, va fi cel care va lucra la sequel.

În proiectul original, Russell Crowe interpretează rolul Maximus, general al armatei romane, care este trădat de Împărat şi care îi omoară familia într-un mod brutal. Este forţat să devină gladiator după ce este capturat de sclavii trădători.

Pelicula a câştigat premiul Oscar pentru „cel mai bun film” iar Crowe pentru „cel mai bun actor”. Producţia a generat încasări de 460 de milioane de dolari la nivel global.

Încă nu se ştie cum va continua povestea, dat fiind că Maximus a fost ucis în finalul filmului.

DreamWorks s-a ocupat de producţia primului film, dar nu se va mai implica, în timp ce Universal, care l-a co-produs, are opţiunea de a fi co-finanţator.

Recent, Ridley Scott a realizat „All the Money in the World”, cu Michelle Williams şi Mark Wahlberg.

Regizorul englez mai este cunoscut pentru filme ca „American Gangster”, „Prometheus” și „Gladiatorul”.

Scott a fost nominalizat de 4 ori la premiile Oscar.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
control_parental_starnet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here