Diacov: Nouă astăzi numai subiectul limbii ne lipsește, trebuie să ne căutăm de treabă

Autor: , in Politic / Populare / 2 noiembrie, 2018, 18:30

Chestiunea limbii va fi rezolvată mai devreme sau mai târziu în Republica Moldova, susține președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, care afirmă însă că acest lucru trebuie să-l dorească cetățenii, deoarece „nu poate în sondaje 67% să considere că-i limba moldovenească, dar în Parlament să avem 80% care sprijină limba română”.

„Eu din ’94 spun același lucru mereu: limba vorbită de moldoveni în Republica Moldova este limba română”, a declarat Diacov în cadrul unui interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.

Potrivit democratului, subiectul este politizat mai ales în ajun de alegeri și „pe seama acestei chestiuni se numără și mandatele viitorului Parlament”.

Acesta recunoaște că dacă toți deputații din actuala coaliție de guvernare ar fi sprijinit ideea, art. 13 din Constituție putea fi modificat.

„Noi am avut discuții destul de fierbinți, dar când e vorba de o lege organică, vii cu argumente și-l convingi, dar dacă deputatul cutare vine dintr-o localitate în care 90% consideră că-i limba moldovenească sau, de exemplu, din Găgăuzia avem trei deputați, ei trebuie să meargă înapoi acolo și să discute cu concetățenii lor. Pentru dânșii este destul de complicat ca să sprijine și să voteze ideea limbii române”, mai spune Diacov, care adaugă: „dacă colegul meu de coaliție îi spune moldovenească și eu îi spun limba română, noi nu ne scoatem ochii”.

Parlamentarul consideră că este complicat să aduci aceste chestiuni în Parlament în ajun de alegeri și să le votezi, fiindcă „mâine-poimâine trebuie să mergi la acești alegători și 67%, conform ultimului sondaj, consideră că limba-i moldovenească. Ce, noi să pornim acum o confruntare civilă în Republica Moldova sau între cetățenii Republicii Moldova? Nu!”.

„Nouă astăzi numai subiectul limbii ne lipsește în disputele noastre politice, ca să fim fericiți totalmente. Cred că trebuie să stăm liniștiți, trebuie să ne căutăm de treabă și trebuie să rezolvăm celelalte probleme cu care se confruntă Republica Moldova. Și limba română, eventual, dacă viitorul Parlament va fi votat masiv de către populație și vom avea o guvernare democrată orientată european, la început de mandat se poate veni și cu această chestiune”, a conchis reprezentantul PDM.

Citiți și: PD, PSRM și PCRM, alianță împotriva limbii române: Nu au susținut un proiect privind modificarea Constituției

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X