Titlul e bazat pe fapte reale. Când eram elevi, toamna, ne scoteau, cu școala, la cules struguri în colhoz. Nu ne transportau cu autocarele, ci cu niște camioane sovietice „Gaz” cu remorcă (în zile obișnuite duceau siloz la fermă), iar în loc de scaune șoferii puneau niște scânduri groase. Ne duceau dimineața și ne luau seara. Odată ne apucară ploaia pe deal. Șoferul care venise să ne ia era nanu Vanea. Era grăbit și striga la noi să urcam iute că se face glod. Simțeam cum o șuviță de apă mi se scurge pe șira spinării în chiloți. Eram ud și îmi era frig. Când l-am văzut pe nanu Vanea i-am zâmbit și am încercat să urc alături de el în salon, la cald. Credeam că sunt privilegiat că m-a botezat. Dar nu. M-a alungat:

– Unde urci, băi, cu ciubotele celea la mine în kabină?

– Nanu Vanea, ăsta-s eu, băiatul lui Iacob Călugăreanu.

– Tuț America mă-ti! Nici un fel de nanu Vanea – toți în kuzov mai răpidi.

Mi-am amintit de faza asta când am văzut cum a reacționat liderul PL, Mihai Ghimpu, atunci când a fost întrebat dacă va accepta să treacă filtrele de integritate instituite pentru candidații opoziției anti-sistem (PAS și PPDA). Mai întâi, liberalul a spus că „Noi nu trebuie să ne arătăm mușchii” și că „regimul care s-a instaurat trebuie înlăturat cu forță comună” – „noi” însemnând partidele anti-sistem, iar Mihai Ghimpu vrea să inoculeze că PL-ul, care a votat învestirea guvernului nocturn al lui Pavel Filip, e partid anti-sistem. Asta deși exponenții săi (inclusiv Ghimpu), în ianuarie 2016, au semnat scrisoarea adresată lui Nicolae Timofti în care îi cereau președintelui de atunci să-l nominalizeze pe Vlad Plahotniuc pentru funcția de prim-ministru. Internetul nu uită.

„Eu să trec integritatea la Maia? Eu, care din ‘88 lupt – v-am adus limbă, alfabet, studii în România, în Europa? (…) Să se filtreze cu cine vrea ea numai nu cu mine. Asta-i rușine! Asta tre să ai mare obraz… Ce înseamnă filtru? Candidații PL îi decide partidul. Noi nu suntem o șaică pe care Maia Sandu vrea să-i treacă prin strungă”, a tunat liberalul, la Parlament, în fața presei, imediat după ce anunțase că vrea dialog cu PAS, PPDA și PLDM.

Apoi, duminică seară, la emisiunea Marianei Rață, de la TV8, a încercat să ne convingă că de data asta PL sigur ne va ferici cu niște candidați-minune imaculați: „Noi nu ne vindem! Care s-au vândut s-au dus de la noi. Cei care am rămas suntem corecți și onești. Și avem o datorie pe care vrem s-o realizăm – Unirea”. Conceptul ciudat de Unire al liberalului Ghimpu îl putem asculta AICI.

Acum vrem să clarificăm un alt aspect: De când testul de integritate e ceva umilitor? Sau „rușinos” – vorba lui. Și de ce Maia Sandu ar trebui să se incomodeze să-i ceară lui Ghimpu și candidaților liberali să urce în kuzov (remorcă), adică să treacă filtrele de integritate? Mai ales că istoria recentă ține minte ce indivizi a propulsat PL-ul în Parlament și în unele funcții extrem de importante. Faptul că liderul PL încearcă acum să se disocieze de ei (inclusiv de procurorul Pântea și de guvernatorul Drăguțanu) nu-l scutește de responsabilitate. Inclusiv din cauza oamenilor propulsați de liberali, care au acceptat, la anumite etape, compromisuri dezonorante, acest regim antidemocratic și antieuropean, care clădește acum dictatura, s-a întărit. Datorită acestui regim, Moldova rămâne fără oameni.

Testul de integritate trebuie să-l treacă toți cei care se vor în viitorul Parlament, indiferent câte medalii „За отвагу” au reușit să-și prindă la piept. Dacă își meritau medaliile, Moldova era astăzi un stat prosper, membru al UE – un stat cu familii integre și cu copii fericiți. E ridicol să-ți plângi de milă la TV că ai luptat, timp de 26 de ani pentru libertate, că ai făcut compromisuri cică „în numele parcursului european”, iar în realitate să fii chiar tu cel care i-ai creat pârtie acestui regim odios prin compromisuri pe care puteai să nu le faci. Încă în iulie 2010, Mihai Ghimpu își amenința partenerul de coaliție cu divorțul politic dacă nu se va afla adevărul despre masacrul din comisariate din aprilie 2009. Adevărul așa și nu s-a mai aflat. Iată ce spunea atunci: „În Procuratură, în MAI și în alte instituții ale statului sunt încă oamenii comuniștilor care blochează! Noi o să revenim și nu o să mai meargă așa cum cred unii astăzi. Dacă nu se vor întreprinde măsurile necesare, înseamnă că noi trebuie să ne despărțim. Așa nu poate continua! Eu nu vad schimbarea!”. Noi nu vedem schimbarea nici acum. De fapt, o vedem. Din rău în mai rău. Ne bălăcim în corupție, sărăcie și disperare din cauza unor politicieni expirați, nocivi, care decenii la rând luptă cu lozinci divizând societatea, antagonizând-o, pentru a putea exploata mizerabil și egoist diferite segmente de electorat.

Cine își mai amintește de momentul în care Maia Sandu urma să fie propusă pentru funcția de prim-ministru? Cum a reacționat Mihai Ghimpu, cel care acum vrea dialog cu forțele antioligarhice, atunci când Maia Sandu a condiționat preluarea funcției de premier cu demiterea procurorului și guvernatorului? „Ea nu poate condiționa, deoarece nu este parte componentă a alianței. Nu este ea mai deșteaptă ca noi. Ea trebuie să facă ce o să-i spunem noi, nu invers. Acesta este un comportament copilăresc. Ea vrea să se arate cât de deșteaptă este. Eu păpuși am văzut în viața mea. Eu vreau deștepte”. Apoi Lorena Bogza l-a întrebat pe Ghimpu (după ce Maia Sandu a refuzat să meargă la întâlnire cu PD):

Lorena Bogza:– Credeți că PD-ul o va sprijini pe Maia Sandu?

Mihai Ghimpu (care nu era purtător de cuvânt al PD): – PD-ul a solicitat o întâlnire. Ea a greșit. A trebuit să meargă la întâlnire. Nu-i bine să neglijezi un partid… și să te duci pe altă parte și să condiționezi. Asta chiar îi… (Video AICI)

Așa înțelege Mihai Ghimpu să facă politică. De 26 de ani (spune el des) și nu înțelege cum o femeie așa mică a îndrăznit să ignore invitația celui care l-a demis dintr-o mișcare pe premierul Streleț doar pentru că acela nu i-a răspuns la telefon.

Acum Mihai Ghimpu vrea dialog cu forțele antioligarhice la nivelul circumscripțiilor uninominale. „Aici noi susținem candidatul lor – dincolo ei susțin candidatul nostru”. Și vrea ca nimeni să nu-i supună candidații săi testului de integritate, pentru că el e jurist și, de 26 de ani, luptă pentru „libertate, stat de drept și democratic”. Adică vrea în kabină, la cald, alături de nanu Vania.

În primul tur al alegerilor prezidențiale din 2016, din care Mihai Ghimpu nu s-a retras în favoarea Maiei Sandu (la fel ca și Iurie Leancă), liderul PL a acumulat 1,8%. Atât. Nu mai e nimic de comentat.

P.S. La sfârșitul lunii octombrie 2015, eu și Liliana Barbaroșie de la „Europa Liberă” l-am intervievat, în „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV, pe liderul PPDA, Andrei Năstase. Ne-a promis atunci că nu va admite ca vreo unul dintre membrii actualului Parlament să ajungă în viitorul legislativ ca exponent sau ca afiliat al partidului sau entității electorale din care va face parte. L-am atenționat atunci că emisiunea se imprimă și o să-i amintim despre această promisiune. Eu am salvat acea emisiune. Iar ultima emisiune „Politica” de la TV8 cu participarea sa am urmărit-o atent.

P.P.S. Mihai Ghimpu m-a blocat pe Facebook în decembrie 2015 urmare a unei polemici. Îi reproșam atunci insistența cu care (nefiind nici măcar membru PD) îi cerea lui Nicolae Timofti să desemneze la funcția de premier candidatul propus de PD. M-a numit PLDM-ist și mi-a scris dur: „Și ultima – ai grijă de tine. OK?” după care m-a blocat.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •