Europarlamentara Monica Macovei și fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, considerate două simboluri ale luptei împotriva corupției în România, ar putea trece Prutul pentru „curăța” Republica Moldova, scrie publicația New Europe.

Macovei, fostă ministru al Justiției și promotoare a reformelor care au făcut din România un model de luptă cu corupția în Uniunea Europeană, actual europarlamentar, ar încerca să creeze o organizație non-guvernamentală, finanțată de Uniunea Europeană, care să coordoneze politicile anticorupție din două state vecine României: Bulgaria și Republica Moldova.

Potrivit New Europe, din proiect ar urma să facă parte și Laura Codruța Kovesi, demisă din fruntea DNA de actuala guvernare de la București, după 5 ani de activitate care a transformat-o în una dintre cele mai apreciate figuri publice de către români.

Proiectul ar urma să fie finanțat de către Parlamentul European și se bucură de sprijinul unor europarlamentari germani din CDU, partidul condus chiar de cancelarul Angela Merkel. Scopul: să lupte împotriva corupției din Bulgaria și Moldova.

Inițiativa, care a alertat serviciile secrete ale Bulgariei, ar urma să figureze și pe agenda de discuții a Congresului Partidului Popular European de la Helsinki, din 7-8 noiembrie, precizează New Europe.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •