Dolarul s-a depreciat faţă de euro şi lira sterlină, traderii reacţionând la câştigarea controlului asupra Camerei Reprezentanţilor de către Partidul Democrat, care va face mai dificilă activitatea preşedintelui Donald Trump, transmite Reuters.

Analiştii consideră că divizarea Congresului ar putea afecta temporar dolarul, deoarece câştigarea de către democraţi a Camerei Reprezentanţilor va fi văzută probabil ca o respingere a preşedintelui Donald Trump şi a politicilor care susţin dezvoltarea corporaţiilor, scrie News.ro.

”Dacă Congresul este divizat, cu Democraţii care controlează Camera şi republicanii Senatul, perspectiva unui blocaj legislativ, care ar face mai dificilă aprobarea reducerii impozitelor pentru clasa de mijloc, este un factor negativ pentru dolar”, a spus Kathy Lien, director general pentru strategie valutară la firma BK Asset Management, într-o notă adresată clienţilor.

Indicele dolarului .DXY, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de şase valute importante, a scăzut cu 0,28%, la 96,04.

Moneda americană s-a apreciat în acest an faţă de majoritatea valutelor importante, beneficiind de economia americană solidă şi de ratele mai ridicate ale dobânzilor.

”Pe ansamblu, este prea devreme să credem că dolarul şi-a inversat tendinţa. Fed va fi probabil încurajată de datele de vineri referitoare la creşterea salariilor în SUA”, a afirmat Philip Wee, analist în domeniul valutar la DBS, într-o notă adresată clienţilor.

În opinia sa, Fed îşi va reafirma probabil intenţia de a majora dobânda de politică monetară la peste 3%, pe parcursul anului viitor, la şedinţa de joi.

Rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului nu va avea probabil un impact material asupra disputei comerciale cu China, iar dolarul va fi considerat un plasament sigur dacă tensiunile dintre Washington şi Beijing se vor intensifica.

Euro s-a apreciat cu 0,15%, la 1,1443 dolari pe unitate, după un maxim de 1,1473 dolari pe unitate atins în timpul tranzacţiilor.

Lira sterlină s-a apreciat cu 0,13%, la 1,3116 dolari pe unitate, fiind uşor sub un maxim al ultimelor trei săptămâni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here