Producătorul american Nikola a publicat primele teasere cu capul tractor Nikola Tre dedicat pieței europene. Modelul alimentat cu hidrogen va avea o autonomie maximă de 1200 de kilometri și va apărea în Europa în 2023.

Nikola Motors este unul dintre cei mai tineri constructori auto, iar până în prezent a prezentat două versiuni ale unui cap tractor alimentat cu hidrogen care va fi produs pentru piața din Statele Unite.

Pentru prima oară, constructorul american a publicat acum și primele imagini cu un cap tractor care va fi comercializat în Europa, iar acesta a primit numele Nikola Tre, scrie Automarket.ro.

Comparativ cu primele două versiuni, care ieșeau în evidență prin aerodinamică, Nikola Tre are un design mult mai convențional, apropiat de cel întâlnit și în cazul modelelor actuale.

Specificațiile tehnice ale lui Nikola Tre sunt însă similare cu cele ale precedentelor două versiuni. Astfel, în funcție de configurația dorită, motoarele electrice generează între 500 CP și 1.000 CP, tracțiunea este de tip 6×4 sau 6×2, în timp ce autonomia variază de la 500 la 1.200 de kilometri. Un plin de hidrogen este estimat la circa 20 de minute, iar Nikola promite și senzori care vor permite un condus complet autonom.

Producătorul susține că este în căutarea celui mai bun amplasament pentru o uzină de producție în Europa, iar primele teste cu Nikola Tre pe Bătrânul Continent vor începe în Norvegia în 2020. Lansarea comercială este programată pentru anul 2023.

Nikola a primit până în prezent circa 11.500 de precomenzi pentru modelele sale, însă a anunțat în această săptămână că a restituit deja toți banii primiți ca avans, fără să ofere detalii cu privire la motivele pentru care comenzile au fost anulate.

Principalul rival pe piață pentru Nikola Tre va fi Tesla Semi, care promite o autonomie de circa 800 de kilometri și care va fi lansat în preajma anului 2020.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •