Sărăcirea și dezinformarea populației până la nivelul în care orice os electoral îți poate asigura votul și chiar loialitatea unui cetățean reprezintă fundamentul funcționării unei dictaturi oligarhice. Pablo Escobar în Columbia anilor ’80, o țară condusă de mafia cartelurilor de droguri, a ajuns parlamentar cumpărând voturi de la cei mai săraci oameni, la a căror mizerie a contribuit din plin.

Sângeroșii dictatori africani, de la Idi Amin și Bokassa până la Mobutu și Mugabe, apăruți în anii ’60, unii dintre ei păstrându-și puterea până recent, își aduceau șampania din Franța și caviarul cu avioane supersonice Concorde, în timp ce milioane de oameni mureau la propriu de foame, dar le câștigau voturile celor rămași în viață aruncându-le câteva boabe de orez înainte de alegeri. Iar asta până ce le-au interzis cu totul.

Sigur, lucrurile în Moldova anului 2018 sunt mai evoluate. Pentru că au trecut vreo 50 de ani și statul ăsta se află undeva prin Europa, dar esența e cam aceeași. Ieri pe rețelele de socializare a devenit virală o poză cu Sergiu Sîrbu, care instala dale în campania electorală din 2014. Tot el e cel ce-a dat cu târnăcopul și-a vopsit porți la o familie amărâtă, de fiecare dată bucurându-se de mediatizare intensă la trustul șefului său de partid.

Tot în campanie din 2014 mi-l amintesc pe Igor Corman făcând-o pe ospătarul într-o cantină pentru bătrâni, ale căror pensii mizere nu le-ar permite niciodată să-și poată cumpăra măcar un kg de carne.

Iar periplurile lui Țuțu, dăruind cizme prin noroiul din suburbiile capitalei și pioșenia sa din biserici sunt de dată mai recentă.

Toți acești indivizi trăiesc într-un lux la care cei pe care-i umilesc cu cadourile lor electorale nici nu îndrăznesc să viseze. Sîrbu, deși toată viața a fost angajat la stat, locuiește într-o casă de lux „dăruită de frate”, Țuțu schimbă Mercedesurile clasa S de la an la an, deși i-ar fi imposibil să-și justifice veniturile, iar Corman stă și el într-un palat, construit cât timp se afla în politică.

Contrastul dintre cele două fețe ale Republicii Moldova anului 2018 este unul izbitor. În timp ce peste 70% din populație trăiește în sărăcie, avem 2-3% de astfel de indivizi care se lăfăie într-un lux incredibil. Puțini dintre cei ce fac parte din a doua categorie și-ar putea justifica în vreun fel averile. În special cei care se află în politică și toată viața lor au activat în funcții publice.

În ultimele luni Plahotniuc a tot ieșit prin „briefing-uri”, lăudându-se cu „drumurile bune pentru Moldova”. Drumuri care sunt departe de a fi bune și despre care specialiștii spun că sunt șanse mici să reziste mai mult de două ierni. Dar să aduci niște asfalt, fie el și de proastă calitate, la porțile unor oameni care toată viața au trăit în noroi, înseamnă un miracol pentru ei.

Nici măcar nu mai contează că aceste drumuri au fost făcut exclusiv din fondul rutier, într-un an în care au fost ignorate practic total proiectele mari, drumurile naționale și internaționale, aproape toți banii find redirecționați către sate.

Un adjunct al său se lăuda recent la o emisiune cu „sute de ambulanțe”, care au fost și urmează a fi cumpărate dintr-un credit extern. Dar cine mai știe asta, dacă nici măcar moderatorii care-i invită nu intervin?

Tot din fonduri europene se mai fac canalizări, aprovizionări cu apă, iar din granturile de la București grădinițe. Toate acestea, guvernarea le prezintă precum mari reușite ale sale. Și sunt lucruri absolut elementare, care ar trebui să fie demult normale într-un stat aflat din Europa, dar înseamnă enorm astăzi, pentru niște cetățeni obișnuiți cu mizeria și sărăcia. Iar toate acestea pe fondul hramurilor cu „mici, vin și înghețată gratis”, când e vorba de Plahotniuc, sau hrișcă și „tușonkă”, în cazul lui Shor.

„Valiza lui Dragnea” a fost găsită. Unde e cea a lui Plahotniuc?

Presa din România abundă în ultimele zile de detalii apărute în urma unei investigații a Riseproject, denumită simbolic „valiza lui Dragnea”. Pe scurt, jurnaliștii au intrat în posesia unor date contabile, emailuri, documente și fotografii ce vizează compania Tel Drum, controlată de șeful PSD Liviu Dragnea prin intermediari.

Pe lângă multitudinea de probe care încriminează această companie, presa de peste Prut a fost scandalizată de luxul incredibil în care trăiau cei care administrau această companie. Una care nu a făcut nimic altceva decât să câștige o groază de contracte cu statul, prestând lucrări de proastă calitate la suprapreț. Totul cu acoperirea actualului șef al PSD, desigur, care și-a luat și el partea leului.

Jurnaliștii de dincolo de Prut spun că dincolo de probele care l-ar mai putea „îmbogăți” cu un dosar pe Dragnea, mai grav pentru el și cei din partidul pe care-l conduce se pot dovedi imaginile cu luxul care se desfată aceștia, care odată ajunse la electoratul „proletar” PSD-ist l-ar putea oripila și îndepărta definitiv de această grupare coruptă.

Despre luxul în care trăiesc omologii lui Dragnea și-a slugilor lor de dincoace de Prut au apărut unele informații, chiar dacă mai izolate, răzlețe și prezentate de puținele surse media independente care-au mai rămas aici și inaccesibile celei mai mari părți a populație.

Sîrbii, țuții și plahotniucii mai mari sau mai mici, secondați de shori pe de o parte și dodoni pe de alta, se vor activiza tot mai mult odată cu apropierea datei alegerilor. Pungile electorale vor fi la ordinea zilei, dacă va fi nevoie se va da din nou cu târnăcopul sau peria, micii vor sfârâi iar vinul va curge.

Sunt șanse minime ca la Chișinău, până la alegeri, să apară vreo valiză a lui Plahotniuc. Dar chiar și așa, jaful miliardului, vilele lui Plahotniuc din Europa, luxul în care se desfată Shor, finanțările lui Dodon, ar putea constitui măcar un geamantan pentru presa necontrolată, societate civilă și opoziție. Unul care nu trebuie neglijat. Pentru că altfel hrișca, micul, cizmele sau chiar asfaltul de proastă calitate ne vor costa cel puțin înmiit.

Alex Cozer

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •