Republica Moldova ar urma să beneficieze în 2019 de un buget public național în valoare de peste 69 de miliarde de lei, în creștere cu peste 6 miliarde de lei față de anul 2018.

Va crește însă și deficitul, până la 5,7 miliarde de lei, întrucât veniturile la buget sunt estimate la doar 63,4 miliarde de lei. Astfel, în 2019 deficitul bugetar va reprezenta 2,7% din PIB, cu 0,1% mai mare decât în 2018.

Cea mai mare parte din deficit urmează a fi acoperit din împrumuturi externe, în timp ce 1,5 miliarde de lei ar urma să fie obținute din valori mobiliare de stat.

Anul viitor va crește semnificativ și datoria de stat, care va depăși 62 de miliarde de lei și se apropie de 30% din PIB. Față de 2018, datoria de stat crește cu peste 5 miliarde de lei.

Guvernarea estimează pentru 2019 un PIB în valoare de aproape 210 miliarde de lei, în creștere reală cu 4% față de 2018. Inflația ar urma să se situeze în jur de 5%, iar salariul mediul nominal ar urma să crească până la 6975 de lei, cu 9%.

Legea bugetului de stat pe anul 2019 urmează a fi înaintată spre aprobare Guvernului Republicii Moldova, iar apoi dezbătută în Parlament.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •