Deputata PLDM Maria Ciobanu îl acuză pe colegul său de Parlament, Constantin Țuțu, că ar fi amenințat-o chiar în timpul ședinței de joi, utilizând un „limbaj banditesc”.

„Constantin Țuțu s-a apropiat aici de mine. M-a amenințat și mi-a vorbit într-un limbaj banditesc. Nu suntem în Codrii Orheiului, suntem în sala de ședințe a Parlamentului”, a declarat Ciobanu.

Ciobanu le-a cerut colegilor lui Țuțu din PD să-și „liniștească ortacul de partid”, altfel se va adresa în „instanțele internaționale”, deoarece nu are încredere în cele din Moldova.

„Acest om, pur și simplu nu-i este locul lui în Parlament”, a mai spus Ciobanu.

De cealaltă parte, Țuțu a spus că doar a îndemnat-o pe Ciobanu să scrie „o compunere împreună”.

Conflictul dintre cei doi deputați nu este unul noi, iar ultimul episod s-a consumat săptămâna aceasta, când Ciobanu a criticat apariția electorală lui Țuțu într-o biserică din Trușeni. Ulterior Țuțu i-a răspuns pe Facebook, iar Ciobanu a zis că „textul nu-i aparține” deputatului PD, întrucât acesta nu ar fi în stare să se exprime corect și l-a îndemnat să scrie o compunere.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •