Sursă foto: Twitter

O activistă topless a mişcării feministe Femen s-a apropiat de convoiul în care se afla preşedintele SUA, Donald Trump, ajungând la câţiva metri de convoi înainte de a fi oprită de forţele de securitate, relatează agenţia Reuters, citată de Mediafax.

Potrivit fotografiilor făcute în timpul incidentului petrecut pe bulevardul Champs-Elysees, pe corpul activistei era scris mesajul „pacificator fals”.

O altă activistă topless a încercat să se apropie de vehiculele în care se aflau diverşi lideri de stat, însă a fost oprită.

Convoiul preşedintelui Trump a ajuns la Arc de Triomphe la scurt timp după ora locală 11:00, ratând momentul exact în care în urmă cu 100 de ani s-a încheiat Primul Război Mondial.

Potrivit hotnews.ro, ieri dimineață, trei militante Femen și-au expus busturile goale sub Arcul de Triumf din Paris, înainte de a fi ridicate de către poliție, pentru a denunța prezența „criminalilor de război” printre șefii de stat invitați duminică la comemorarea Armistițiul din 1918, care a marcat încheierea Primului Război Mondial.

Cu coronițe de flori în păr, sânii goi și cu pumnii în aer, femeile au strigat: „Bine ați venit, criminali de război”, potrivit AFP.

Acestea erau pictate pe piele cu sloganul „falși pacificatori, adevărați dictatori”.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here