Pe ce circumscripție ar putea candida Serafim Urechean și cum își motivează alegerea
Fostul primar al municipiului Chișinău, ex-președintele Curții de Conturi, Serafim Urechean, declară că, deși ar avea mai multe propuneri, acesta ar urma să candideze la alegerile parlamentare pe circumscripția nr. 28, acolo unde, potrivit fostului lider al Alianței „Moldova Noastră” (AMN), se poate lăuda cu mai multe realizări.
„Mi-am ales o circumscripție, e vorba de Poșta Veche, de aici, de la Chișinău. Mai sunt unele propuneri: de la Anenii Noi, unde am lucrat în calitate de președinte al Executivului și oamenii au încredere în mine și astăzi, mai sunt Bricenii, baștina mea, unde am lansat și acolo urme frumoase, printre care și fabrica de zahăr din Briceni și fabrica de porcine de la Caracușenii Noi. Sunt multe lucruri care au lăsat amprentele sale, cu toate că deja este altă generație, oameni mai tineri, pe care i-am susținut întotdeauna și i-am promovat, dar să nu uităm că trebuie să fie o ambianță, experiență și trebuie să fie cei care să preia această experiență, deoarece cam aiurea ne ducem noi atunci când este numai entuziasmul de a bea prin garaje și de a cânta muzică”, a afirmat fostul edil al capitalei, în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21, făcând aluzie la un video în care a apărut anterior Dorin Chirtoacă.
Urechean și-a argumentat alegerea prin faptul că „Poșta Veche avea un renume care trezea în tot orașul, și nu numai în Chișinău, niște semne de întrebare, undeva era și o frică, lumea punea la îndoială și mi-am asumat angajamentul de a schimba această imagine”.
Acesta s-a lăudat că, în timpul mandatului de primar, a construit strada Ceucari din cartierul Poșta Veche al sectorului Râșcani, a adus ruta de troleibuz nr.25, a deschis școli și grădinițe, a mărit salariul profesorilor cu 20%.
Serafim Urechean a îndeplinit funcția de primar general al municipiului Chișinău în perioada 1994-2005.
Alegerile parlamentare vor avea loc la 24 februarie 2019 și se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt, 51 de deputați urmând să fie aleși pe circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid.
Comentarii